Dupa prezentarea noului Impreza au aparut si controversele, legate in special de designul masinii. Asta cu atat mai mult cu cat Mitsubishi a reusit sa gaseasca pentru Lancer o linie de design careia cu greu i se poate reprosa ceva…

Subaru vrea acum sa impresioneze prin tehnologie si cel mai indicat pentru asa ceva este noul WRX STi, prezentat acasa, la Salonul Auto de la Tokyo. Cel mai important aspect al noului STi este propulsorul boxer de 2 litri (turbo), care dezvolta 308 CP/6.400 rpm si un cuplu maxim de 422 Nm/4.400 rpm. Ce inseamna asta? Ca WRX STi are 28 de CP in plus fata de Evo X, cele doua masini avand acelasi cuplu maxim: 422 Nm!

E adevarat ca Evo X dezvolta cuplul maxim la o turatie mai mica, 3.500 rpm fata de 4.400 pentru WRX STi. La acest gen de masini nu conteaza insa numai puterea motorului ci si modul cum aceasta este transmisa la roata. La acest capitol ne vor lamuri insa testele comparative care nu vor intarzia sa apara.

In zilele urmatoare sunt asteptate mai multe informatii si poze cu noul WRX STi care, chiar daca nu a impresionat ca design, promite sa impresioneze pe asfalt/macadam.