Francezii spun ca in perioada dintre anii 1999 si 2004 accentul a fost pus pe modernizarea uzinei Dacia si a intregii structuri a constructorului roman. Renault a investit in aceasta perioada 489 de milioane de euro in modernizare, schimbarea liniilor de productie, pregatirea personalului, imbunatatirea conditiilor de munca, cresterea calitatii etc. In cadrul acestui ansamblu de investitii, doua modele au fost produse pentru a testa functionalitatea sistemului. Este vorba de SuperNova (2000) si Solenza (2003), modele care au precedat lansarea "masinii de 5.000 de euro" - Logan.

Succesul modelului Logan a fost unul extrem de rapid, atat in Europa de Est cat si in Europa de Vest, dar si in tarile din nord-vestul Africii, unde Logan se comercializeaza sub sigla Renault. La acest moment, Logan poate fi gasit in aproximativ 80 de tari, pana la sfarsitul lunii trecute fiind vandute peste un milion de exemplare (sub ambele marci).

A urmat apoi lansarea modelului Logan MCV, in octombrie 2006, pana la acest moment fiind vandute peste 220.000 de exemplare, majoritatea in Europa. Anul urmator au fost introduse versiunile Van si Pick-up.
Anul trecut, in iunie a debutat Dacia Sandero, iar o luna mai tarziu a fost prezentata versiunea cu facelift a modelului Logan. Si anul acesta cei de la Dacia au inregistrat doua prezentari importante: cea a conceptului Duster, in martie, la Geneva si lansarea cu putin timp in urma a modelului Sandero Stepway.
Comunicatul de presa precizeaza ca, in 2010, Dacia isi va mari gama cu un model 4x4.

Vanzari anuale Dacia

An Vanzari 2000 52.403 2001 54.368 2002 57.681 2003 69.166 2004 98.908 2005 163.899 2006 187.215 2007 230.473 2008 257.854

Top 5 vanzari pe tari (din 2004)
TOP 5 Tara Vanzari 1 Romania 397.049 2 Franta 105.239 3 Germania 58.575 4 Maroc 50.476 5 Algeria 39.201

Voi ce parere aveti despre evolutia Dacia in acesti 10 ani? Care credeti ca sunt partile bune si cele mai putin bune?