„Nationalistii nostri se consoleaza ca am asigurat dreptul la reprezentare pentru minoritati, ca suntem inaintea Europei. Dar discursul european se muta. Se pune accentul nu pe asigurarea drepturilor minoritatilor etnice, ci a drepturilor oricaror feluri de comunitati locale“, ne-a declarat deputatul conservator Sergiu Andon. „Am citit subtextul unor premiere politice. Mi-e foarte clar ca se va produce o dubla abordare a autonomismului. Spania cu Tara Bascilor, Franta cu Corsica, Italia cu nordul stau bine-mersi pentru ca sunt state bine puse la punct si minoritatile nu se plang. In schimb, la noi, unde se bate toba ca nu asiguram justitia, ca nu luptam contra coruptiei, se trezeste un tinut si spune ca vrea propria justitie“, a precizat acesta. La colocviul din capitala Sloveniei, aceste idei s-au aflat in prim-plan. Ele nu au fost simple opinii, ci prezentate drept concluzii ale unor studii realizate de un institut de la München si de un institut al Uniunii Europene.“Fortand putin lucrurile, daca judetul Ialomita sau, de ce nu, judetele Harghita si Covasna ajung la concluzia ca drumurile sunt proaste si administratia nationala nu le repara, nu este exclus ca respectivul Consiliu Judetean, prin referendum sa ceara autonomia drumurilor“, a explicat Andon semnificatia „statului responsabil“, subliniind ca la Ljubljana s-a pus foarte mult accentul pe aceasta abordare. Acelasi lucru se poate intampla si pornind de la economie, cultura, sanatate etc.
Serbia risca disparitia
Manifestarea de la Ljubljana, organizata cu ocazia presedintiei slovene a UE, a dat nastere unor dezbateri aprinse. Un parlamentar britanic, care se folosea de exemplul Kosovo drept precedent pentru a justifica independenta Scotiei, a ridicat problema acordarii de noi drepturi minoritatii maghiare din provincia sarba Voivodina. O eventuala continuare a divizarii Serbiei nu este exclusa, este de parere Andon. Chiar daca Serbiei i se ofera varianta intrarii pe drumul spre UE, conditia impusa, respectiv recunoasterea Kosovo, reduce aceasta ipoteza la un simplu slogan.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Tinutul Secuiesc nu e la moda.