"Termenul contractual prevede data finalizarii tronsonului Campia Turzii-Cluj Vest in februarie 2010, insa am reusit sa negociem cu reprezentantii Bechtel astfel incat in octombrie 2008 se vor deschide primii 40 km. Am grabit procedurile legate de exproprieri ceea ce a a ajutat la cresterea ritmului de munca", a explicat directorul CNADNR, Mihai Grecu.

Compania americana Bechtel executa lucrarile pe doua tronsoane Campia Turzii-Cluj Vest (54 km) si Surplacu de Barcau si Bors (64 km). Autostrada va avea 267 de poduri si viaducte insumand 55,5 km, 94 de pasaje peste autostrada, 58 de pasaje si 18 noduri rutiere. Pentru executia lucrarilor se vor expropria aproximativ 3.000 ha.