La 17 ani de la Revolutie, Doina Cornea pare neschimbata. Arata aproape la fel, este imbracata la fel de modest ca intotdeauna, gandeste si vorbeste in aceiasi termeni si, bineinteles, are aceeasi voce.

„Cateodata chiar ma irita celebritatea vocii mele. Daca se uita la mine, oamenii ma recunosc sau le par cunoscuta de undeva, insa daca vorbesc, cu siguranta isi dau seama cine sunt”, povesteste amuzata, insa cu o urma de iritare in glas.