"Un miting cu caracter ostil la adresa Romaniei" s-a desfasurat joi la Kiev, a confirmat ieri Ministerul de Externe roman, printr-un comunicat de presa. "Fortele de ordine ucrainene au intervenit cu intarziere si numai dupa solicitari repetate ale misiunii diplomatice romane", spune MAE, apreciind drept "inacceptabile" lozincile scandate la miting.
Publicatia electronica "Delovaia gazeta" citeaza unele dintre aceste lozinci: "Bucuresti, mainile jos de pe Ucraina!", "MAE, spune adevarul despre pretentiile romanilor!", "UE, ia atitudine fata de mintile infierbantate ale romanilor!", "NATO, calmeaza Romania!".