Verificarile Corpului de Control au vizat doua aspecte: livrarile de energie pentru reteaua "baietilor destepti", intrata deja in atentia DNA, si achizitiile publice ale complexului in perioada 2004-2006.

In privinta achizitiilor de combustibili, ancheta a constatat ca membrii comisiei de licitatie au admis oferta Rom Oil, firma a grupului Rompetrol, condus de Dinu Patriciu, oferta inferioara celei a companiei Petrom, concurent la aceeasi licitatie. In plus, perioada de valabilitate a ofertei Rom Oil era mai mica decit cea stabilita in fisa de date a achizitiei. Perioada de valabilitate se refera la un interval de timp in care ofertantul se obliga sa pastreze pretul convenit initial, indiferent de evolutia pietei.

Emanoil Negut, seful Departamentului de control, considera ca membrii comisiei de licitatie au comis "o greseala de strategie. Au solicitat oferte separate, la motorina si la benzina, or, unul dintre participanti, Petrom, a oferit un discount mai bun, dar numai in cazul unei oferte unice".