Acestea sunt concluziile care se pot trage din stenograma de la audierea fostului director al SRI, Radu Timofte, de la Comisia speciala pentru anchetarea motivelor de suspendare a presedintelui, aparut in cotidianul Gardianul.
"Omar Hayssam a fost supravegheat de SRI mai bine de 6-7 ani. Eu, cand am luat comanda SRI, Omar Hayssam era in lucru la SRI", a declarat Radu Timofte, fost director SRI. Sirianul a avut probleme cu justitia inca din timpul guvernarii PSD, cand in baza probelor stranse de SRI, a ajuns pentru doua zile dupa gratii, in noiembrie 2004. A reusit insa sa iasa, iar toate probele incriminatorii au disparut fara urma. "Monitorizarea lui Omar Hayssam a continuat in cadrul SRI si dupa acea perchezitie din 2004, pana la data la care a fost informat Parchetul in legatura cu alte aspecte ce-l vizau pe Hayssam", a mai spus Timofte, pentru Gardianul.
"Desi organizata de Omar Hayssam, pana la cele mai mici detalii, inclusiv cu plata hranei ziaristilor pe timpul detentiei, pana cand el urma sa-i recupereze si pana la aducerea lor in tara, dupa 2-3 zile, totul a fost organizat minutios fara ca un serviciu sa cunoasca acest lucru, cu toate monitorizarile care erau asupra lui. Faptul ca in Irak cineva a informat un membru al Organizatiei Ansar Alsuna, cea mai feroce organizatie terorista din Irak, in legatura cu cei trei ziaristi si, ulterior, predati acestei organizatii, acest lucru nu a mai facut parte din planul lui Omar Hayssam", a declarat Radu Timofte.
Conform stenogramelor, Hayssam a beneficiat din nou de protectie suspecta, atunci cand a reusit sa scape basma curata, dupa ce a fost arestat in 2006. Conform fostului sef al serviciului, incercarile de a-i instala in celula aparatura de interceptare au esuat in 24 de ore, sub pretextul unor infiltratii de apa. Nici plasarea unui coleg de celula, sub acoperire, nu a avut succes, pentru ca acesta a fost "capacitat" rapid de un alt serviciu secret, ar mai fi declarat Radu Timofte in fata parlamentarilor Comisiei. (Realitatea TV)
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Radu Timofte: Hayssam a fost monitorizat sapte ani de SRI.