Potrivit lui Emil Boc, o decizie de revocare din functie a presedintelui Senatului are la baza considerentul ca Nicolae Vacaroiu a supus dezbaterii plenului o motiune simpla care avea ca obiectiv demiterea ministrului justitiei, ceea ce in opinia liderului PD este anticonstitutional si impotriva regulamentului Senatului. Emil Boc a spus ca presedintele Senatului avea obligatia sa nu accepte punerea pe ordinea de zi a motiunii simple, care avea ca finalitate principiul unei motiuni de cenzura.

"Altfel spus, un ministru nu poate fi demis altfel decat prin motiune de cenzura", a explicat liderul democratilor. Emil Boc a aratat ca ministrul justitiei, Monica Macovei, a fost investita in functie de cele doua Camere ale Parlamentului si nu poate fi demisa printr-o motiune adoptata de o singura Camera a legislativului. "Dupa parerea mea, Nicolae Vacaroiu poate fi revocat din functie pentru incalcarea grava a regulamentului Senatului si Constitutiei", a declarat Emil Boc.

Pe de alta parte, Partidul Democrat (PD) solicita partenerilor din Alianta D.A. si din coalitie o declaratie publica ferma de sustinere a ministrului justitiei, Monica Macovei, si a luptei anti-coruptie in Romania.