Premierul Tariceanu va inaugura pe 1 februarie, alaturi de Bill Gates, deschiderea Centrului Global de Suport Tehnic (GTSC), pe care compania Microsoft il va deschide la Bucuresti. Potrivit Biroului de Presa al Guvernului, premierul va face o scurta declaratie de presa la finalul ceremoniei de inaugurare a Centrului Microsoft. Si presedintele Traian Basescu va lua parte la inaugurare. Desi nu exista nici un comunicat oficial al presedintiei in acest sens, surse oficiale au declarat ca Basescu va fi alaturi de Bill Gates la lansarea GTSC, evenimentul urmand sa inceapa la ora 08.50

Vizita presedintelui Microsoft, Bill Gates, va dura trei ore, omul de afaceri fiind la prima sa vizita in Romania. Prezenta lui Bill Gates la Bucuresti se datoreaza si aniversarii a 10 ani de activitate Microsoft in Romania. Bill Gates ocupa de cativa ani primul loc in clasamentul celor mai bogati oameni din lume, intocmit de revista americana "Forbes", cu o avere de circa 50 de miliarde de dolari.