Traficul bara la bara i-a imbolnavit de nervi pe bucuresteni. Omul de rand se suie la volan cu sentimentul ca se duce la dentist, stiind ce-l asteapta pe traseu: intersectii blocate, semafoare defecte, lucrari ale primariei incepute in ceasul al 12-lea etc. "Sa vina si ei, guvernantii, sa vada cum se circula", spun soferii.
Cum in centrul Capitalei autopicioarele sunt mai eficiente decat autoturismul, mai- marii statului, inclusiv seful statului, injura si ei la unison cu toata lumea. Surse din anturajul lui Traian Basescu spun ca, exasperat, acesta l-a sunat pe edilul Adriean Videanu si l-a avertizat ca ar fi bine sa faca in asa fel incat sa termine mai repede lucrarile din Capitala. Pentru ca, sofer pasionat, seful statului s-a saturat ca in ultima vreme sa circule doar cu masina oficiala, cu tot cu antemergatori si girofar. Aceleasi surse ne-au precizat ca, recent, Traian Basescu s-a hazardat sa conduca propria masina, dar, ghinion: a ramas blocat in trafic, intre Otopeni si Baneasa, mai bine de doua ore.
Disciplinat, presedintele a stat linistit in rand. Ca sa alunge plictiseala si stresul, spun sursele mentionate, Traian Basescu a fumat aproape un pachet de tigari, a ascultat muzica, mai precis formatia ABBA, si a vorbit la telefon. Pe de alta parte, si starea drumurilor din Bucuresti il afecteaza pe seful statului mai tare decat ar banui cineva. Presedintele a cerut ca in deplasarile zilnice sa fie evitate traseele cu piatra cubica pentru ca zdruncinaturile, chiar filtrate de suspensiile limuzinei, ii fac rau la coloana.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ce face presedintele ca sa nu se plictiseasca in trafic.