Ministrul justitiei, Monica Macovei, a refuzat sa-si depuna candidatura pentru postul de comisar european, acuzandu-l pe premierul Calin Popescu Tariceanu ca nu a facut selectia in mod corect. Macovei considera ca acest post nu poate fi ocupat numai in functie de CV-uri, fara ca persoanele propuse sa nu fie macar intrebate daca isi doresc acest lucru.

Conform purtatorului de cuvant al Ministerului Justitiei, Marilena Constantinescu, Monica Macovei contesta procedura aleasa de premierul Tariceanu pentru functia de comisar si modul in care acesta a inteles sa faca aceasta solicitare. "Vineri (in data de 13 octombrie - n.r.), seful de cabinet al primului-ministru a sunat la Ministerul Justitiei si a cerut un CV in limba engleza al Monicai Macovei, in vederea analizarii lui", a precizat oficialul MJ.

Macovei a refuzat insa aceasta varianta, intrucat acest CV putea fi gasit foarte usor si pe site-ul Ministerului Justitiei. "Monica Macovei a declarat, in mai multe randuri, ca nu este interesata sa ocupe un post de comisar european, manifestandu-si dorinta sa continue reforma in justitie si sa-si duca mandatul pana la capat", ne-a mai declarat Marilena Constantinescu.