Noua avocata a presedintelui AFAN, Paula Iacob, a declarat Agentiei NewsIn ca magistratul care a intrat in completul de judecata, Lia Savonea, presedintele Sectiei I Penale a cerut sa studieze expertiza balistica din acest dosar, expertiza neuropsihiatrica si cea medico-legala. Celalalt avocat al lui Radulescu, Gheorghe Florescu a explicat ca expertizele cerute de judecator sunt in curs de efectuare.

"Am cerut si s-a aprobat efectuarea unor noi probatorii: expertiza balistica, expertiza neuropsihiatrica si cea medico-legala. Am mai cerut inca o expertiza medico-legala pentru a vedea daca inculpatul poate suporta regimul de penitenciar", a explicat avocatul demersurile facute in apararea clientului sau. "Alexandru Radulescu are cataracta in stadiu avansat si era luat in evidenta de o clinica din Israel. El ar trebui operat de urgenta in strainatate", a spus Gheorghe Florescu care a sugerat ca o eventuala interventie chirurgicala nu ar putea fi facuta in sistemul penitenciar.

Ancheta in acest caz a fost demarata la data de 26 iunie, cand procurorii damboviteni au decis cercetarea in libertate a lui Alexandru Radulescu, pentru tentativa de omor calificat. A doua zi, insa, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism au preluat cazul, propunand magistratilor arestarea preventiva a presedintelui AFAN pentru 29 de zile. La 1 iulie, Tribunalul Bucuresti a emis mandatul, dar avocatii au facut recurs, care a fost respins ca nefondat la 6 iulie de catre Curtea de Apel.

Alexandru Radulescu a sustinut atunci in fata instantei ca a vrut doar "sa-l sperie" pe tanar si ca totul a fost "un accident nefericit, pe un fond de oboseala exagerata". Intrebat de instanta daca are copii, Radulescu a spus ca are patru, context in care presedintele completului i-a sugerat ca ar trebui sa le spuna sa nu se duca la scaldat. Avocatul lui Radulescu a sustinut ca acuzatiile privind faptul ca clientul sau ar fi tras cu intentie in vederea uciderii sau ca ar fi fost vorba "de o tragere exterioara masinii" sunt niste speculatii folosite de Tribunalul Bucuresti in motivarea deciziei de arestare preventiva. Aparatorul a sugerat chiar ca substanta craniana osoasa lipsa in cazul victimei ar fi efectul unei alte interventii medicale, fara legatura de cauzalitate cu fapta. In replica, procurorul de sedinta a invocat concluziile expertizelor medico-legale si balistice potrivit carora viata pacientului a fost pusa in primejdie si, respectiv, ca arma nu se putea descarca accidental.

Constantin Radulescu a fost impuscat in cap, duminica, 26 iunie, de la o distanta foarte mica, de Alexandru Radulescu, proprietarul unui teren aflat pe malul lacului Bungetul, din apropierea comunei Vacaresti, judetul Dambovita si a murit dupa doua saptamani de spitalizare, perioada in care a fost permanent in coma. El a decedat in spital, in 9 iulie, dupa ce a facut septicemie din cauza alicelor ramase in creier.

Dupa cea de-a doua expertiza balistica, a rezultat ca Alexandru Radulescu a tras prin geam si de la o distanta nu mai mica de 30 de centimetri. Prima expertiza a aratat ca seful sindicatului fotbalistilor, Alexandru Radulescu, a incarcat pusca chiar si dupa ce l-a impuscat in cap pe Constantin Radulescu.