Robert Ciobanu, ieseanul in varsta de 17 ani care anul trecut a supus-o la perversiuni sexuale si a ucis-o pe vecina sa, Larisa Chelaru, in varsta de 8 ani, va face apel la sentinta care i-a fost aplicata, anume 20 de ani de puscarie. El a mai fost obligat si la plata unor daune de 110.000 RON, iar acum considera ca a primit o pedeapsa prea grea, solicitand apel, informeaza RomNET.

Avocatul sau, Andrei Zuza, a precizat ca pedeapsa e prea mare pentru clientul sau, mai ales ca i s-a dat cu mult peste maximul pentru omor calificat, retinandu-se circumstante agravante si i s-a mai aplicat un spor de patru ani, pentru ca omorul a fost precedat de perversiuni sexuale. "Nu este normal sa dai pedeapsa maxima si inca doua sporuri, pentru ca nu a fost vorba de cruzime acolo, nimeni n-ar fi invocat acest lucru daca victima nu era o fetita de 8 ani. Si daunele cerute sunt exagerate", a spus Ciobanu.

Familia Ciobanu este obligata sa-si vanda casa si astfel va ajunge in strada, fiind vorba de oameni aproape de varsta de pensionare. Pe de alta parte, mama Larisei Chelaru a precizat ca va face apel si ea, deoarece pedeapsa aplicata criminalul este prea mica, iar despagubirile sunt si ele reduse, mai ales ca ea solicitase dublul sumei aprobate prin sentinta.