La Congresul Regional Europa de Est-Asia Centrala pentru Combaterea Contrafacerilor si Pirateriei care a debutat la Bucuresti, Operatiunea "Gramofonul" a capatat conturul unei actiuni comune, internationale.

Presedintele Basescu a subliniat necesitatea ca statele sa ia masuri drastice pentru "evitarea proliferarii fenomenului". Premierul Tariceanu si-a amintit, critic, de vanzatorii de pantofi "si alte minuni" in intersectii, iar ministrul Macovei s-a manifestat in stilu-i consacrat: "Mai avem mult de lucru in domeniul contrafacerilor". Invitatii straini au salutat efortul autoritatilor romane.

Premiera pentru Romania: la Bucuresti a inceput, ieri, Congresul Regional Europa de Est-Asia Centrala pentru Combaterea Contrafacerii si Pirateriei, organizat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu sprijinul Guvernului Romaniei. Reprezentantii a 46 de tari au atras atentia asupra acestui flagel care si-a intins tentaculele peste Europa si au discutat modalitatile prin care contrafacerea si pirateria pot fi combatute. Altfel spus, Operatiunea "Gramofonul" a luat amploare in toate zonele europene, in conditiile in care atat organizatorii, cat si invitatii straini au fost de acord cu intensificarea actiunilor transfrontaliere pentru stoparea furtului de marci, de utilizarea de produse fara licenta si drept de copy-right.

Directorul adjunct al Organizatiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuala, Rita Hayes, precum si adjunctul Serviciului de Politie Interpol, Jean Michel Louboutin, au salutat efortul autoritatii romåne in combaterea contrafacerii si pirateriei.