Printr-o afacere de toata jena, Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, s-a apucat sa scoata bani si din haznale, lasand bucurestenii fara 8.000 de metri patrati din Parcul Herastrau. Aplicand cu succes reteta PSD-ista, liberalul Andrei Chiliman a vandut pe post de spatii comerciale un closet, un fost atelier de lacatuserie si o fundatie, toate amplasate pe domeniul public. Pentru afacerea urat mirositoare, edilul sectorului 1 a invocat ca temei legal o hotarare a fostilor consilieri municipali ai PSD-lui din legislatura trecuta.