La Iasi, sarbatoarea a durat doar o jumatate de ora, oficialitatile renuntand la discursurile lungi din cauza frigului patrunzator.
La ceremoniile care au avut loc in Piata Unirii au participat premierul Calin Popescu Tariceanu, ministri si parlamentari, reprezentanti ai partidelor si ai autoritatilor locale, precum si cateva sute de ieseni.
Mai multa lume, la Focsani, unde la manifestarile dedicate Unirii a participat si presedintele Traian Basescu.

In discursul rostit in fata multimii, seful statului a vorbit despre unitate, despre aderarea Romaniei in Uniunea Europeana si despre efortul de integrare a Republicii Moldova.
"Se pare ca luna ianuarie este o luna care aduce poporului roman momente exceptionale. Avem 147 de ani de la Unirea Principatelor si doar 11 luni pana la unirea Romaniei cu Europa. Acelasi ianuarie, dar la diferenta de 148 de ani, ne va aduce o alta unire, acea unire cu familia europeana. (...) Facem eforturi nu numai pentru finalizarea procesului de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana, dar de un an am devenit avocatii fara rezerve ai Republicii Moldova in efortul ei de a-si deschide drumul catre UE. Am certitudinea ca cel mai tarziu termen de refacere a natiunii romane este momentul in care si Republica Moldova va intra in Uniunea Europeana", a spus Basescu.