Produsul este relativ nou (lansat in septembrie 2004) si nu a fost testat pentru combaterea virusului gripei aviare H5N1. Cu toate acestea, el poarta avizul Ministerului Sanatatii si a fost certificat de Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara. Din competitie a fost eliminat un produs (Virocid, produs de CID Lines Belgia) testat pe virus cu succes, atat in conditii de laborator, cat si "live", in timpul crizei gripei aviare din Belgia si Olanda de acum trei ani (aprilie-iunie 2003).

Motivatia acestei alegeri a fost faptul ca importatorul Virocidului, firma baimareana Maravet, nu are certificare ISO pe partea de distributie. Pe de alta parte, Aldezin este un dezinfectant ieftin, vandut la 300.000 de lei litrul (pret de lista), iar Virocid costa cu 500.000 de lei litrul. Korponay Ferenc, directorul Maravet, atrage insa atentia ca difera substantial concentratia substantei active din cele doua produse: "In cazul Aldezinului, concentratia este de 0,25%. La Virocid, concentratia este intre 0,5 si 1%. Evident, daca am fi diluat produsul, puteam sa propunem un pret mult mai bun decat cel castigator. Concentratia de 0,25% este folosita pentru preventie. Concentratia mai mare este de necesitate. Tulcea este o zona afectata deja de virus, dezinfectantul se foloseste in focare, deci se impune utilizarea de necesitate, nu de preventie".

Korponay spune ca, in ciuda insistentelor, autoritatile nu i-au pus la dispozitie documente care sa ateste ca Aldezin a fost testat impotriva virusului gripei aviare. "Noi am trimis sute de faxuri la directiile sanitar-veterinare, precizand tocmai faptul ca produsul nostru este testat. Din pacate, acest criteriu, al testarii eficacitatii, nu a fost luat in considerare, nu a fost mentionat in caietul de sarcini al licitatiei. Iar la Galati nici macar nu a fost licitatie, nu am fost contactati, s-a ales direct Aldezin".

"Putem merge si cu Dacia noastra veche, nu avem nevoie chiar de Mercedesul dezinfectantelor"
La randul sau, Sorin Stanescu, director la A&S International (firma care detine Institutul Pasteur si lantul Farmavet), isi apara produsul cu exemplul Ceamurlia: "Focarul de acolo a fost inchis, cu succes, folosindu-se Aldezin. Deci dezinfectantul nostru romanesc este foarte bun. Sa stiti, de altfel, ca virusul aviar este foarte sensibil. Este distrus chiar si de o aldehida. Deci nu e nevoie de cine stie ce dezinfectant concentrat.

Putem merge si cu Dacia noastra veche, nu avem nevoie chiar de Mercedesul dezinfectantelor". Stanescu se considera chiar victima competitiei neloiale: "La Braila s-a cumparat, fara licitatie, Vircon, la pretul de 860.000 de lei litrul, de patru ori mai scump decat Aldezin. Statul a cheltuit deja 500 de miliarde de lei cu combaterea gripei aviare, dar noi nu am incasat decat 4,7 miliarde. Marii jucatori sunt altii. Toti producatorii mondiali s-au repezit pe Romania ca pe un starv. Iar problema e ca produsul nostru e prea ieftin si trebuie eliminat".

Directorul Maravet sustine ca va incerca sa joace cinstit si la licitatia care va avea loc zilele acestea la Braila: "Din pacate, criteriile de eligibilitate necesare participarii la licitatie nu mentioneaza, iarasi, nimic de necesitatea testarii eficacitatii. Daca se va continua in felul asta, ne vom prezenta si noi cu un dezinfectant mult mai ieftin (la 80.000 de lei/litrul), Demcid-S, care are insa un spectru de actiune mult mai ingust si care, ca si Aldezin, nu este testat pe virusul gripei aviare".

Cotidianul de limba maghiara "Uj Magyar Szo", care a dezvaluit vineri, in premiera, afacerea "dezinfectantul aviar", il citeaza pe purtatorul de cuvant al Ministerului Agriculturii, care sustine ca "materialele respective (dezinfectantul Aldezin - n.r.) sunt perfect corespunzatoare, totul decurge normal". Autoritatile teritoriale confirma ca dezinfectantele sunt cumparate de la firma Farmavet, lista materialelor aprobate pentru combaterea virusului gripei aviare fiind trimisa de la Bucuresti.
Interese puternice sunt in spatele firmei A&S International, patronata de americanii de origine romana Alexandru Adrian Stanga si Sorin Stanescu. Fostul ministru al agriculturii, Ioan Avram Muresan, cercetat penal, a facut practic cadou (prin vanzare fara licitatie) firmei A&S Institutul Pasteur, in septembrie 2000, chiar inainte de expirarea mandatului CDR. A&S este sustinuta in prezent, pe fata, de deputatul Mircia Giurgiu (ex-PRM, actualmente in blocul parlamentar BNS).