"Este reactia unui om incoltit", a declarat secretarul de stat in Ministerul Justitiei, Cristina Manda, imediat dupa ce judecatorul Maria Huza si-a incheiat tirul de acuze in plenul CSM. Magistratul pus sub urmarire penala in urma cu o saptamana de DNA pentru modul in care a dobandit un apartament pentru tineri casatoriti, din fondul locativ al sectorului 1, a profitat, ieri, de statut de membru CSM "strigandu-si" nevinovatia, inainte ca inaltii magistrati sa apuce sa vada ordinea de zi a sedintei de plen. Dincolo de privilegiul reclamat chiar de reprezentantul Asociatiei Magistratilor din Romania, Viorica Costinoiu, de a se apara in fata celor alesi sa vegheze la independenta justitiei, Maria Huza a parut ca uita ca dosarul sau a ajuns la DNA dupa ce inspectorii judiciari CSM au fost sesizati de un material aparut in presa.
Insistenta cu care judecatoarea a acreditat ideea ca i-a fost "fabricat" dosarul, sustinand ca procurorii nu au citat-o, a fost contrazisa de purtatorul de cuvant al DNA care a declarat ca judectoarea a primit chiar si nota telefonica, in timp ce alte surse judiciare au afirmat chiar ca avocatul magistratului s-a prezentat ieri cu cerere de prelungire a termenului. Inspectorii judiciari vor verifica modul in care a fost intocmit dosarul care o vizeaza pe judecatoarea Huza.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Asteptata la DNA pentru audieri, Huza acuza ministerul de imixtiune in plenul CSM.