Sa ne cunoastem scriitorii: Liviu Ioan Stoiciu

O sinteza originala

Precursor impozant al optzecis­tilor, Liviu Ioan Stoiciu
aduce, in reliefurile decise, deseori aspre ale scriiturii sale o sinteza
originala a catorva moduri lirice, care-l dife­rentiaza de numita grupare. Astfel,
spre deosebire de optzecisti, poetul nu se pliaza doar pe prezent avand o
perspectiva temporala mai larga, o rotire calm-ironica (uneori
compensat-patetica) a privirii, asa cum face un om de la tara, ajuns pe o culme
de deal. Citadinismul sau, de contemporan al lui Virgil Mazilescu sau Mircea Cartarescu,
se completeaza cu o simtire veche, rustica si elegiaca, al carei fir poate fi
urmarit pana la depeizarea unor St. O. Iosif sau Octavian Goga. Dincolo de
limbajul modern-goliardic, de rezervatie metropolitana, al colegilor sai de
generatie, se percep in versurile sale rupturile tectonice nu numai ale unor varste,
ci si ale unor epoci, invocarile recurente ale “stramosilor''. Rostirea e grava
ori sugubat rasucita inspre perspectiva organica a ruralului. Grijile inghetate
de maine tasnesc ca izvoarele in vai, sufletul are un urcus, caii soarelui bat
din picioare iar autorul se duce sa-i deshame, un biletel este legat cu o ata
rosie impotriva deochiului s.a.m.d. Duritatile reprezentarii specifica o
mentalitate strabuna, o maniera circumspecta, retractila, “econo­mica'' de-a masura
existenta. Inadaptata prin sine, fiinta se arata inadaptata si prin mecanismul
ancestral ce-l cuprinde. In centrul productiei lui Liviu Ioan Stoiciu se afla,
cu toate acestea, prezentul refuzat. Dar refuzul nu se produce in felul dezabuzarii
urbane, al arogantei molatice, al suprasaturatiei optzecistilor, persiflatoare
dina­un­trul mediului, ci in numele unei conceptii traditionale, situate in
exterior. Plastic, are loc o aplicare a tiparului originar peste imaginea
actualitatii. O confruntare elementara, al carei conventionalism e ocolit de
cele mai multe ori prin verva amara a poetului, prin croiala sa verbala, de o
topica seaca, densa. Ai impresia ca prin vaporizarea apei a ramas un prundis de
pietre. Imaginile famelice se imbina cu cele ale unui grotesc imemorial, ale
unui carnaval zoomorf caruia insa nu i se da frau liber, fiind mereu oprit de o
frangere a propozitiei ce semnifica frana lucida, incredulitatea, o umoare
pururi banuitoare, la imbinarea constiintei arhaice cu cea moderna. Monstruozitatile
morale, derivand din alienarea indivizilor terorizati si indoctrinati cu de-a
sila, raspund, simbolic, in monstruozitati fizice, pe care poe­tul le
aproximeaza astfel: “aici, unde/ oamenii au cate o limba la fiecare deget si/
tigrii ling mana celui ce/ ii biciuie ...'' (Patagonia ).Viziunea acestui poet
are in­drazneala de-a fi una fara happy end. Insotindu-si versurile cu o
campanie publicistica acerba, total neconventionala, ce vizeaza asanarea
moravurilor vietii lite­rare, Liviu Stoiciu e una din cele mai importante
personalitati ale poe­ziei noastre contemporane.

CV

Nascut in 1950, scriitorul Liviu Ioan Stoiciu a fost un
recunoscut contestatar al dictaturii comuniste. Dupa 1990 (venit de la Focsani la
Bucuresti): redactor (sef si ad­junct) la revistele Uniunii Scriitorilor
Contrapunct si Viata Romaneasca. Debut editorial cu versuri (La fanion, Premiul
Uniunii Scriitorilor). Alte volume de versuri: “Inima de raze'', “Cand memoria
va reveni'', “Poeme aristocrate'' (Premiul Uniu­nii Scriitorilor), “Singu­ra­ta­tea
colectiva'' (Premiul “Mihai Eminescu'' al Academiei Roma­ne si Premiul Uniunii
Scriitori­lor din Moldova), “La plecare,
pam-param-pam / adjudu vechi.'' “Cantonul 248'' (antologie). A publicat, de
asemenea, trei volume de pu­bli­cis­tica, unul de tea­tru (Premiul USR in 2005)
si patru romane.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe