Exil de 44 de ani pe calea undelor

Mircea Carp a lucrat timp de 44 de ani pentru Vocea Americii si Europa libera, fiind cel mai longeviv comentator al posturilor de limba romana care emiteau din afara granitelor.Alungat de comunisti din armata romana si arestat pentru ca a incercat sa organizeze o miscare de rezistenta, s-a decis, in 1948, sa ia calea exilului. Desi condamnat la moarte in lipsa, a revenit in tara in plina era comunista dupa ce administratia lui Richard Nixon i-a promis protectie. Fiul sau, Mihai Carp, detine o functie importanta in cadrul NATO, fiind specialist in gestionarea crizelor internationale.

Nascut la Gherla, in urma cu 85 de ani, Mircea Carp spune ca originile sale nu trebuie cautate in Ardeal. "Eu sunt moldovean. Ma trag dintr-o veche familie boiereasca, a lui P.P. Carp". Mircea si-a urmat tatal, fost comandat de cavalerie la Chisinau si apoi la Botosani. De aici pastreaza Mircea Carp cele mai vii amintiri ale copilariei: "Revad un oras patriarhal unde zapada cadea in noiembrie si disparea de-abia la sfarsitul lui martie". Turul Romaniei a continuat pentru copilul care abia implinise sapte ani. A urmat clasele primare la Sibiu, apoi liceul militar, inceput la Iasi si terminat la "Manastirea Dealu".

Ranit in razboi si decorat
La numai 20 de ani avea sa cunoasca grozaviile razboiului. In timp ce urma scoala Militara, a fost trimis intr-un stagiu de perfectionare in Germania. "In 1943, am fost obligat sa fac un fel de practica de 4-5 luni pe front, in linia intai. Am fost in Rusia, in sectorul central, la Smolensk. Am fost ranit si apoi decorat. Aveam numai la 20 ani.". Dupa ce Romania a trecut de partea aliatilor, a participat la luptele pentru dezrobirea Ardealului de Nord. A fost din nou ranit si decorat. La 9 august 1946, Mircea Carp, un tanar sublocotenent care a ajuns cu arma in mana mult dincolo de granita de rasarit si care a marsaluit apoi in Ungaria, va fi dat afara din armata. si o data cu el, alti 9.000 de ofiteri.
A fost impins sa ia calea exilului, dupa ce a cunoscut bataile din arestul Ministerului de Interne si racoarea inchisorii Vacaresti. Astazi traieste la Munchen.

"Oamenii din vechile structuri se afla in pozitii de unde dirijeaza sau manipuleaza."

>> Romania libera: Ce va revine in minte din Romania interbelica?
>> Mircea Carp: Este imaginea unei Romanii care, cu toate pacatele ei, era una a libertatii, in care oamenii se puteau manifesta. Era o viata culturala foarte bogata, se scria mult. Situatia materiala era una buna. Viata promitatoare...

>> Ce solutie mai aveati, dumneavostra, fost ofiter in armata, dupa venirea la putere a comunistilor?
>> Probabil, ma aflam deja pe o lista neagra. Nu mai puteam organiza nici un fel de rezistenta din interior. M-am gandit sa plec si sa ma alatur celor de dincolo care luptau pentru cauza romaneasca din tari libere. La sfarsitul lunii ianuarie 1948 am plecat la Arad unde ma astepta un ghid. Am intrat in padure, fara sa fim vazuti de nimeni. Cainii patrulei romanesti au trecut langa noi, la zece metri, dar nu ne-au simtit. Am mers pana la Budapesta pe jos, apoi, intr-un final, am ajuns in Austria intr-o zona controlata de americani.

>> Cum a inceput colaborarea cu lumea occidentala ?
>> Evaluam corectitudinea informatiilor militare venite din Romania si care ajungeau la americani pe diverse cai. La un moment dat, am decis sa emigrez in SUA si am primit imediat o viza speciala. M-am angajat la Vocea Americii. Am inceput ca si crainic, in 1951, iar ulterior am ajuns seful serviciului roman al Vocii Americii.
>> Va gandeati atunci ca va dura comunismul jumatate de veac?
>> In primii ani am trait cu speranta ca se va termina comunismul. Cand generalul Eisenhower a devenit presedinte, a tinut niste discursuri furibunde antisovietice. Credeam ca eliberarea este dupa colt. A venit insa razboiul din Coreea si ne-am dat seama ca lucrurile nu stateau cum ne-am imaginat noi. In timp, am realizat ca eliberarea Europei de rasarit e o chestiune de lunga durata.

>> Apoi ati ajuns la Europa libera...
>> In 1979, Noel Bernard mi-a propus sa trec la Europa libera si sa preiau programul politic al postului. Relatia cu tara a devenit una mai apropiata, dar numai pe calea undelor. Cat timp am fost la Europa libera nu am putut veni in tara. Am transmis timp de 44 de ani. Am fost decanul comentatorilor posturilor de radio din limba romana. Nu am intrat niciodata in studio fara sa fiu constient ca ma adresez celor din tara.

>> Cum gasiti democratia instaurata in tara?
>> Sigur ca exista democratie daca la televiziuni se pot spune toate prostiile posibile. Oricine are un pasaport, daca maine nu ii mai convine sa traiasca intr-un loc, se urca in avion si pleaca la Paris. Exista, sigur, o serie de jocuri politice care nu merg pe linia unei adevarate democratii. Democratia inseamna respectul fata de ceilalti. Ea deriva din modalitatea in care stii cum sa dialoghezi cu partenerul, de felul in care ii accepti propunerile. Oameni din vechile structuri se afla in pozitii de unde dirijeaza sau manipuleaza. Cati bani au putut pune deoparte anumiti oameni in comunism pentru ca dupa Revolutie sa inceapa niste afaceri extraordinar de infloritoare, sa puna pe picioare industrii sau fabrici?

>> Cum trebuie sa se vorbeasca de rezistenta anticomunista?
>> Ar trebui sa se vorbeasca in scoli, in mult mai multe carti. Am cunoscut oameni tineri, pana in 35 de ani, care nu cunosc ce e Sighetul, nu stiu cine e Maniu. Nu cred ca au existat familii care sa nu fi avut o ruda, un prieten devenit victima a comunismului intr-o forma oarecare. Ma refer la oameni aruncati in puscarii, dati afara pe nedrept din scoli, tineri retrogradati de la locul de munca. A existat o mare persecutie asupra populatiei, care trebuie spusa ca ea sa nu se mai repete. Vorbim enorm de domnitori, de razboaie purtate acum cateva secole, dar nu ne mai amintim ce s-a intamplat ieri.
DESTIN
Inchis la Vacaresti
"Am fost arestat in august 1947 in timp ce urcam in Muntii Oasului. Mergeam sa ma intalnesc cu un grup de ofiteri alaturi de care doream sa organizez o miscare de rezistenta. Vroiam sa ne afirmam sentimentele noastre comune - dorinta de democratie, idealurile promonarhiste. Nu ne gandeam ca vom fi arestati, fiindca exista sentimentul ca venirea americanilor este iminenta. Credeam ca vom rezista comunistilor un pumn de ofiteri aici, un pumn de tarani dincoace. Nu am mai ajuns sa ma intalnesc cu vechii camarazi pentru ca am fost turnat de un preot in casa caruia am poposit. Am fost arestat noaptea pe la ora doua. A urmat ancheta la Sibiu, apoi alta la Ministerul de Interne. Am fost anchetat, batut, iar in noiembrie am fost inchis la Vacaresti. Pentru ca nu mi s-a gasit nicio activitate precisa, in decembrie, am fost pus in libertate. Nu aveam voie sa parasesc orasul. In dimineata abdicarii regelui am fost sunat de un comisar de la interne si mi-a spus ca timp de 24 de ore nu am voie sa ies din casa. Cateva saptamani mai tarziu am fugit din tara."
Adus de Nixon la Bucuresti
"In 1969 eram deja in SUA. Am fost chemat la telefon de catre Departamentul de Stat si mi s-a spus ca bossul, adica Nixon, va merge, intr-o saptamana la Bucuresti. Am fost informat ca autoritatile doreau sa il insotesc pe presedinte. Le-am spus ca ma simt onorat, dar resping cererea. Dupa fuga din Romania fusesem condamnat la 20 de ani de inchisoare. Eram casatorit, aveam un copil si nu doream sa risc. Am acceptat numai dupa ce am fost trecut pe lista oficiala a suitei prezidentiale. Apoi, tentatia de a revedea tara dupa 20 de ani a fost covarsitoare. In tara, am constatat ca oamenii erau mai degraba tristi. Nu am luat contact cu nimeni in afara de oficialitati pentru ca nu am vrut sa pun pe nimeni in pericol. Pana in 1989, am revenit de 14 ori in tara, cu ocazia unor diverse evenimente: vizita presedintelui Ford, a lui Brejnev, cand a fost cutremurul din 1977. Pe Ceausescu l-am vazut, o data, de la o distanta de cativa metri. Ne aflam intr-o camera imensa si el mi s-a parut un om insignifiant, neinsemnat. Ma gandeam - asta e omul care daca ridica degetul sar in sus 20 deodata? Omul din pricina caruia se tremura de frica? Avea, insa, un instinct de care s-a folosit cu abilitate. Nixon, cand era doar candidatul la presedintie din partea republicanilor, a efectuat un turneu in Europa de Est. Ceausescu a fost singurul sef de stat care l-a primit cu covor rosu. Dupa ce a ajuns la Casa Alba, Nixon a tinut minte acest lucru. Nixon a iertat, ulterior, multe din pacatele lui Ceausescu si l-a considerat un presedinte curajos cu care se poate vorbi." Romanul care negociaza pacea in Afganistan
Dupa o cariera diplomatica in cadrul Departamentului de Stat al SUA, care a inclus diverse functii in Germania, Republica Moldova si Romania, Mihai Carp a devenit unul dintre specialistii NATO in gestionarea crizelor internationale. Desi pana in 1989 a petrecut doar cinci saptamani in Romania, Mihai nu si-a uitat originile si limba, este indragostit de Maramures si isi petrece vacantele la Busteni. Fiul lui Mircea Carp a participat la Revolutie, intrand in tara pe 24 decembrie pentru a filma evenimentul pentru televiziunea canadiana.

Mircea Carp lucra de aproape 15 ani la "Vocea Americii" cand s-a nascut, la Washington, fiul sau Mihai. Pentru o familie aflata in imposibilitatea de a se intoarce in tara, se parea ca legaturile lui Mihai cu tara de origine a tatalui sau vor fi unele dificile. Anii urmatori, aveau insa sa infirme acest lucru. "Intelegeam demersul tatalui meu de a le vorbi liber romanilor ramasi in tara. Evenimentele din tara au fost, dintotdeauna, un subiect major de discutie la noi acasa. Aveam mereu invitati - prieteni, cunostinte - care aveau legaturi cu tara. De mic am inceput sa ma familiarizez cu situatia din Romania, apoi - in adolescenta - am devenit foarte interesat de ceea ce se intampla in acea parte a lumii."
Mihai a urmat studii de relatii internationale la "Georgetown University" din Washington si apoi un master la "London School of Economics". Teza de masterat s-a numit "Schimbarile democratice in Republica Sovietica Socialista Moldova". "Dupa evenimentele din '89, am avut un interes profesional si intelectual deosebit pentru aceasta regiune, avand in vedere ca familia Carp, precum si descendentii lor erau din Moldova", isi explica alegerea Mihai Carp.

>> Romania libera: Ce functie ocupati astazi in cadrul NATO?
>> Mihai Carp: Sunt adjunctul sefului sectiei de gestionare a crizelor din cadrul diviziei operatiuni a secretariatului international NATO. Rolul meu este, ca alaturi de colegii mei, sa il sfatuim pe secretarul general. Apoi, urmarim si armonizam pozitiile statelor ale caror trupe sunt implicate in unele operatiuni militare. Cooperam cu delegatii nationale in diverse probleme politico-militare.

>> Cum ati ajuns la Bruxelles?
>> Dupa terminarea studiilor, am urmat o cariera diplomatica in cadrul Departamentului de Stat al SUA. Am ocupat diverse posturi in diplomatie la Berlin, Chisinau, Cluj si Bucuresti incepand cu 1994. Am tradus discursul presedintelui Bill Clinton din Piata Universitatii. Sincer, nu m-a mirat prezenta atator oameni la intalnirea cu seful de la Casa Alba. Clinton avea o carisma extraordinara, iar romanii nutreau sentimente proamericane.
In 1997 m-am intors la cartierul general NATO de la Bruxelles, unde am detinut mai multe functii in cadrului Secretariatului General. Am fost implicat in gestionarea crizelor din Balcani si apoi in cele din Afganistan, de care ma ocup in prezent.

>> Cand ati venit in Romania prima oara?
>> Inainte de Revolutie, am fost o singura data. Aveam 10 sau 11 ani si am stat cateva saptamani la rude. Am vazut Maramuresul, zona care si astazi imi este cea mai draga si pe care, in ultimii ani, am revazut-o de multe ori. La noi in familie, in Munchen, se vorbea mai mult germana. Dar dupa aceasta vacanta, care m-a impresionat profund, am cerut sa schimbam limba de comunicare din casa in romana. Am revenit ca student in timpul
Revolutiei, cand am lucrat pentru o companie de televiziune canadiana. Am fost la Timisoara si Bucuresti. Am intrat in tara pe 24 decembrie. Au fost niste zile, saptamani
foarte emotionante,
aprinse.
"Vin des in tara alaturi de sotia mea"

>> Veti participa la Summitul NATO de la Bucuresti?
>> Organizarea reuniunii este o onoare pentru Romania. Demonstreaza ca ea este un membru al Aliantei care isi asuma responsabilitati si care reprezinta o voce importanta in cadrul NATO. Voi avea o dubla responsabilitate. Eu ma ocup de gestionarea crizelor din Afganistan, iar aceasta va fi o tema importanta la reuniunea sefilor de stat de la Bucuresti. De fapt, se prevede o reuniune la nivel inalt cu sefii de state si de guverne ai tuturor tarilor care participa la misiunea noastra din Afganistan. Vor participa si presedintele Karzai, reprezentanti din Uniunea Europeana, Natiunile Unite si Banca Mondiala, pentru a arata ca Afganistanul este o preocupare a intregii comunitatii internationale. Apoi, ii voi ajuta pe colegii mei romani pe latura de diplomatie publica a acestui eveniment.

>> Veniti in tara?
>> Destul de des, alaturi
de sotia mea, care este diplomat danez si pe care am cunoscut-o in tara. Petrecem des vacantele aici.
>> De ce dupa 11 septembrie lumea nu mai este la fel?
>> Trebuie sa realizam ca lumea de azi este foarte diferita fata de cea de dinainte de 11 septembrie. Amenintarile cu care ne confruntam, fie de natura terorista, fie care se refera la incalzirea climei, necesita o cooperare stransa nu doar intre tari, ci si intre civilizatii. Amenintari care acum 20-30 de ani erau localizate geografic azi cuprind zone mult mai largi. Ce se intampla azi in Pakistan poate avea consecinte directe asupra securitatii popoarelor din Europa sau America de Nord.

>> Care este situatia actuala din Afganistan?
>> Problemele de acolo sunt numeroase si complexe si nu tin doar de istoria recenta. Comunitatea internationala, in ultimii ani, a dat dovada unui angajament politic ferm fata de aceasta tara. Investitiile finaciare si militare sunt enorme, dar am vazut progrese remarcabile. Ajutam guvernul sa creeze institutii independente, dar tara este foarte intinsa si inapoiata din multe puncte de vedere. Exista in continuare si o amenintare terorista. Nu trebuie sa ne pierdem rabdarea pentru ca nu ne putem permite sa lasam ca Afganistanul sa recada in situatia de dinainte de 2001. Este greu sa spunem cat vor mai stationa trupele in Afganistam. Sa luam exemplul Balcanilor. Aici, comunitatea internationala s-a angajat cu trupe in zona inca de la mijlocul anilor '90. Nimeni nu ar fi prezis ca in 2007 vom mai fi in Bosnia sau Kosovo. Daca ne gandim la acest exemplu, as zice ca vom ramane in Afganistan pe termen si mai lung.

>> Cum arata o zi din viata dvs.?
>> Este o viata destul de agitata, cu multe obligatii familiale si profesionale. Calatoresc mult si in interes de serviciu, dar si in particular. Am o existenta care include un spectru larg de cunostinte, prieteni, contacte diplomatice din toata lumea.

>> Cum ar trebui sa sune o oferta din Romania?
>> Dezvoltarea pozitiva a tarii deschide multe cai. Nu exclud ca intr-o zi sa ma tenteze sa dau curs unei astfel de provocari din Romania si nu neaparat intr-un post diplomatic.

>> Va veti retrage in Romania?
>> Am o casa langa Busteni si nu as exclude acest lucru.
"Fiul meu s-a apropiat de tara pentru ca noi traiam o viata romaneasca"
Mircea Carp spune ca este foarte mandru de cariera si realizarile fiului sau, care a luat singur decizia de a descoperi tara pe care tatal sau sau a parasit-o impins de puterea comunista.
"Toate realizarile lui Mihai au fost facute prin forte proprii. Mama lui a murit pe cand avea 7 ani, iar eu, o vreme, l-am crescut impreuna cu bunica. M-am recasatorit, ulterior, cu Gabriela Dumitrescu, un critic de arta. I-am dat o educatie romaneasca, dar niciodata nu i-am impus sa-si petreca zilele la birou pentru a invata lucruri despre tara in care eu m-am nascut. S-a apropiat de Romania pentru ca noi traiam o viata romaneasca, mergeam duminica la biserica. A crescut intr-o atmosfera romaneasca. I-am aranjat sa poata pleca, in 1977, in vacanta in Romania. A fost la mare, la 2 Mai. A vazut cum se mulge o vaca, cum arata o livada, cum se traieste simplu si i-a placut mult. Cand s-a intors, a vrut sa invete romaneste. Visul lui, atunci cand eu munceam la Europa libera, era sa ies cat mai repede la pensie pentru a ne putea intoarce in Romania. De aceea, a acceptat imediat sa mearga la Chisinau atunci cand i s-a propus. Nu era Romania, dar era foarte aproape", spune Mircea Carp.

---

Despre autor: