Republica suspectilor

Incepem sa institutionalizam un principiu foarte primejdios, cel al existentei persoanelor suspecte si a nevoii sistemului de a se debarasa de ele prin executii publice. Vizibile, cu mult spectacol fastuos care sa justifice, sa credibilizeze si sa impuna memoriei colective justetea deplina a actului respectiv. Si, in acelasi timp, sa explice poporului de ce, intr-un climat de nesiguranta, coruptie si dominat de oculta inca omniprezenta a Securitatii, alte masuri decat cele extreme nu pot exista. De aici, firesc, recursul la dosare.
Dar inainte de asta, trebuia sa existe mediul propice. S-a cladit cu grija timp de 17 ani, iar rezultatul este ca nimeni nu poate fi prezumat ca este corect, curat si nevinovat. Dimpotriva, singura prezumtie rezonabila este ca toata lumea este suspecta si, in primul rand, este suspect oricine incearca sa se atinga de unul dintre levierele puterii. Ajuns in aceasta pozitie, este oricum suspect. Daca-si doreste asta, este suspect. Daca se poate presupune ca-si doreste asta, este suspect. Daca se poate presupune ca si-ar putea dori asta, este suspect. Daca nu-si doreste asta, este suspect pentru ca poate fi acuzat ca suspecteaza sistemul. Daca se intreaba de ce-ar putea sa fie considerat suspect, este evident suspect pentru ca nu stie pe ce lume se afla. Sau nu vrea sa stie si atunci este suspect.
N-am inventat noi sistemul suspectarii colective. Pentru prima oara in istorie, ea a devenit lege intr-una dintre perioadele cele mai sumbre ale istoriei Frantei revolutionare: pe 17 septembrie 1793 era promulgata "Legea Suspectilor", document fascinant care poate fi citit pe registre multiple, inclusiv in conexiune cu realitatea Romaniei contemporane. Este un text despre care Leon Trotki, cel care avea sa devina teoreticianul terorii bolsevice, spunea ca i-a servit drept model de gandire si justificare ideologica, alegandu-si ca motto cumplita fraza a lui Marat: "Libertatea se stabileste prin violenta".
Cine era considerat suspect in termenii legii revolutionare franceze? Multa lume putea fi considerata ca intrand in prevederile legale si, in consecinta, trimisa in fata Tribunalului Revolutionar si apoi la ghilotina. Exista insa un paragraf, cel cu numarul 8, unde baza terorii este extinsa in mod legal si absolut, caci se spune acolo ca suspecti sunt cei care "chiar daca nu au facut nimic impotriva libertatii, nici n-au facut ceva pentru ea". Nu era deci nevoie sa fi facut ceva pentru a fi judecat in numele Revolutiei. Puteai sa fii acuzat ca nu ai facut ceva, sau nu ai facut indeajuns, sau n-ai pus indestul suflet, sau ca ai facut-o doar de ochii lumii si ca altceva era in sufletul tau.
Iar daca suspectii asta sunt si infesteaza intr-o asemenea masura societatea, atunci principiul terorii de stat se justifica exact in termenii pe care i-a folosit Robespierre in discursul sau din 5 februarie 1794. Spunea ca teroarea si folosirea fortei reprezinta "mai putin un principiu particular, ci este mai degraba o consecinta a principiului general al democratiei aplicat celor mai presante nevoi ale patriei". Adaugand ca "resortul guvernului popular in timpul Revolutiei este constituit in acelasi timp de virtute si teroare; virtutea fara de care teroarea este funesta; teroarea fara de care virtutea este neputincioasa".
Iar teroarea, bazata pe legea suspectilor, poate incepe in momentul in care cineva anunta ca se constituie in constiinta nationala a virtutii revolutionare institutionalizate. Intrebarea este cine, la noi, se pregateste sa repete principiul enuntat de Danton conform caruia omul politic "trebuie sa fie teribil pentru a scuti poporul sa se poarte ca atare"?

---

Despre autor: