Nici inalt, nici scund, cu parul cret, dat pe spate cu gel, imbracat elegant sau casual, dar cu stil si gust. Ce mai, genul "Casanova", genul aventurier, care place femeilor. Portretul se poate aplica insa si masinilor "made in Italy". Nu cred ca poa
Nici inalt, nici scund, cu parul cret, dat pe spate cu gel, imbracat elegant sau casual, dar cu stil si gust. Ce mai, genul "Casanova", genul aventurier, care place femeilor. Portretul se poate aplica insa si masinilor "made in Italy". Nu cred ca poate contesta cineva maiestria designerilor italieni! Iar Fiat Bravo are toate calitatile unui "italiano vero". Acum, sa nu credeti ca Bravo are parul cret sau dat cu gel, dar "croiala" caroseriei pica ca cea a unui costum Armani sau Versace.
Fiat Bravo dispune de un design placut si atragator, cu linii atent creionate si suprafete armonios dimensionate, care iti creaza impresia... unui costum bine croit. Mai mult, si atentia pentru detaliu a sporit, imbinarile diferitelor elemente ale caroseriei, de exemplu, rivalizand cu cele prezente pe masinile germane. Parbrizul puternic plonjat si blocurile optice fata/spate cu forme fluide dau agresivitate si eleganta. Ca si calandrul, de altfel! Totusi, nu pot sa nu fiu carcotas. Am mai fost si voi mai fi... Daca te uiti din lateral, Fiat-ul Bravo aduce cu SEAT-ul Leon. Dar acestea sunt amanunte. si un costum Armani seamana cu unul Versace...
Ctrl - Alt - Delete
Nu, nu pot sa ma abtin. Cu riscul de a ma repeta (am mai spus-o si anul trecut, la lansarea lui Bravo), o voi spune din nou. Pe Fiat-ul Bravo ruleaza un sistem de operare Windows. Nu s-a ajuns insa la stadiul in care actionarea franelor sau a volanului sa se faca de un soft al firmei mentionate... Asa ca nu aveti de ce sa va faceti probleme. Daca se blocheaza programul, nu veti fi nevoit sa faceti combinatia salvatoare "Ctrl - Alt - Delete", in mijlocul virajului... si, acum, serios. Legatura dintre Windows si Bravo este facuta de sistemul de navigatie "Blue&Me", al carui port USB se afla in fata schimbatorului de viteze, acolo unde in mod normal ar trebui sa fie scrumiera. Interesant la acesta este ca hartile pot fi stocate pe un stick de memorie si ca poate fi comandat vocal. Dar problema este ca in Romania nu functioneaza inca.
Habitaclul lui Bravo este destul de incapator pentru o masina de clasa compacta. Scaunele fata confera un confort si un sprijin lateral suficient iar pasagerii de pe bancheta spate nu sunt nevoiti sa stea cu genunchii la gura. Doar cei mai inalti trebuie sa fereasca putin capu, din cauza acoperisului plonjat. De asemenea, interiorul respecta liniile echilibrate de design ale exteriorului, nefacand nota discordanta. Plansa de bord este usor lizibila, etc.. Dar nu inteleg de ce au pus butoanele pentru proeictoare si stopul de ceata pe parte dreapta a consolei centrale, la indemana pasagerului. O fi nevoie de copilot?
Allegro ma non troppo
Adica, ceva de genul rapid dar nu foarte. Sa ne lamurim. Italienii au stiut si stiu sa deseneze masini si sa faca motoare. Exemple sunt multe. Nu are rost sa va incarc memoria, mai ales ca avem pe masa de operatie MultiJet-ul de 1.9 litri care dezvolta 150 CP. Propulsorul common-rail de ultima generatie este elastic, raspunsul sau fiind prompt pe o plaja larga de turatii, silentios si economic... daca se merge frumos cu el. Nu este cazul. si dispune de un cuplu motor de 305 Nm, suficient pentru obtinerea unor reprize cu inclinatii sportive. Mai mult, acesta este cuplat la o cutie de viteze cu sase rapoarte, bine etajata si care, surpriza, nu prea agata, ca in cazul altor modele torineze. Totusi, desi cei 150 CP necheaza afirmativ, vivacitatea Bravo-ului se cam termina pe la 160-170 km/h. Asa se intampla cand demultiplicarea cutiei tine prea mult cont de consum. Prin urmare, "allegro ma non troppo"...
si "non troppo" si din alt motiv. Atentie la denivelari si la virajele abordate in forta. Masina trage si poate, dar puntea semi-rigida spate o cam penalizeaza la stabilitate. (S.R.N.)

Dimensiuni
Lungime (mm) 4.330
Liaime (mm) 1.790
Tnilaime (l) 1.490
Greutate (kg) 1.360
Motor - benzini, aspirat
Putere (CP/rpm) 150/4.000
Cuplu (Nm/rpm) 305/2.000
Transmisie
Cutie manuali - 6s1 trepte
Performanae
Vit. max. (km/h) 210
Acc. 0-100 km/h (s) 9.0
Consum test (l/100 km)
- urban 7.6
- extraurban 4.5
- test 7.8
Prea - de la 19.576 euro (cu taxe)


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.