Criza si disolutie

A ajuns un fapt banal sa vorbim din 1991 incoace despre criza invatamantului romanesc. Cei care au trecut de 40 de ani se uita la pustimea care defileaza acum victorioasa pe bulevardele patriei si nu se pot abtine sa nu se inchine. Acestia sunt copiii nostri? Ce scoala mai fac ei acum? Ce educatie primesc? Ce-o sa se aleaga de ei? Formula antica si de demult "cei sapte ani de acasa" si-a pierdut, pe de alta parte, orice sens. Tinerii de acum - ii am in vedere pe cei nascuti dupa 1984 - nu au nici un Dumnezeu, nu au radacini, viata li se consuma intre calculator si celular, sunt de o precocitate deconcertanta, fumeaza si beau, isi incep viata sexuala la o varsta frageda, de neconceput in alte vremuri... Daca le pui intrebari in legatura cu istoria recenta, ridica din umeri sau dau niste raspunsuri care te lasa pur si simplu cu gura cascata - de exemplu, N. Ceausescu ar fi un personaj cool... si cate si mai cate...
Acestia sunt tinerii nostri. si nu numai ai nostri, ca doar si prin alte parti descoperim acelasi tip... Avem, fireste, si exceptii, dar nu de exceptii e vorba acum, care au existat de altminteri in orice epoca, ci de ceea ce formeaza grosul, baza. Daca ai un tineret neinstruit, vulgar si cinic, atunci fii sigur ca viitorul tarii este compromis in proportie de 90 la suta. Ne intrebam, atunci, cine este de vina. Familia? scoala? Nu cred ca familiile de acum sunt mai minate de morbul dezbinarii decat cele din trecut. De asemenea, nu cred ca profesorii din ziua de azi sunt mai putin pregatiti, mai lenesi si mai neinteresati de munca lor in comparatie cu cei din urma cu 20-30 de ani. Vina probabil trebuie cautata in alta parte. Unde? Incercand sa formulam un raspuns pretentios, spunem ca in ambianta, intr-un spirit al timpului care, fara a exagera prea mult, este un spirit al disolutiei, deci al dezarticularii si al dezagregarii. si cum tinerii sunt cei mai vulnerabili, e normal ca asupra lor raul sa se exercite cu cea mai mare eficacitate. De aici pleaca de fapt criza invatamantului. Fiindca o asemenea criza este si o criza a educatiei, asadar a formarii launtrice. Intrucat nu poate exista informare fara formare, un invatamant care nu formeaza si care nu presupune in primul rand modelarea constiintelor nu mai e invatamant sau reprezinta - bizara expresie, dar foarte la moda - invatamant la distanta.
Reforma educatiei intra in dezbatere publica. stim foarte bine: cu cat un domeniu este mai dezbatut, cu atat e mai precar. Ceea ce se potriveste de minune invatamantului nostru. Toata lumea isi va da cu parerea. A fost lansat si un pachet de legi privind reforma educatiei. Presedintele Basescu l-a criticat, afirmand ca dovedeste lipsa de prospetime si nu se adapteaza realitatilor europene. Asa o fi... Dar ce inseamna, pana la urma, sa te adaptezi noilor realitati post-integrare? Inseamna sa fii pragmatic, dinamic, sa nu ai inhibitii sau complexe. Inseamna sa si uiti ca adevarata cultura este in ultima instanta un strat adanc al sufletului. In loc sa dobandeasca un asemenea tip de sensibilitate, tinerii vor invata care sunt exigentele concurentei. Vor trebui sa stie ca de la stat nu vor mai primi nimic. Nici repartitie guvernamentala, nici loc de munca pe viata, nimic din ceea ce inca mai socotim binefacerile unui sistem centralizat totalitar. Dar oare vor invata ei toate acestea? Vor deveni, asadar, niste roboti in sensul bun al cuvantului? Sau, vechi narav national, vor deprinde mai degraba arta chiulului si stiinta furtisagului? Ciudat, tinerii nostri nu au apucat comunismul. Cu toate acestea, asa cum defileaza ei pe strazi, cum intra dintr-o pizzerie in alta, lasa impresia ca traiesc intr-un paradis comunist, asa cum probabil il visa nu batranul, ci mezinul Ceausescu, fara raspunderi, fara cultura, fara suflet, un paradis al imbecilitatii si al consumului desantat. Nu mai dam cu sapa, apasam tasta...

---

Despre autor: