Afacerea cu tigari a fost dintotdeauna foarte profitabila, aceasta activitate cu priza la public inflorind la granita cu Serbia. Grosul marfii vine pe Dunare sau de la magazinele duty-free, iar contrabandistii sunt protejati de vamesi, politisti de

Afacerea cu tigari a fost dintotdeauna foarte profitabila, aceasta activitate cu priza la public inflorind la granita cu Serbia. Grosul marfii vine pe Dunare sau de la magazinele duty-free, iar contrabandistii sunt protejati de vamesi, politisti de frontiera si de oameni politici.

Romania are granita cu Serbia cale de trei judete: Timis, Caras-Severin si Mehedinti. Aproape saptamanal, in aceasta zona se fac capturi importante de tigari, cei care incalca legea fiind amarasteni care traiesc din ajutorul social, consilieri locali sau chiar politisti. Autoritatile arata cu degetul spre operatorii duty-free, a caror prezenta nu se justifica economic la granita cu un stat unde pretul tigarilor e mai mic decat cel din magazinele duty-free. Politia de Frontiera, Vama, Garda Financiara, Serviciile de Investigare a Fraudelor din inspectoratele judetene de politie, Crima Organizata si Finantele Publice dau amenzi, intocmesc dosare penale, fac arestari. Degeaba, "tigariada" este de neoprit. Traficul cu tigari scazuse mult in perioada 1 ianuarie-25 mai 2007, cand shop-uri-le duty-free au fost inchise, dar datorita presiunilor politice, acestea s-au redeschis.

PACT CU DIAVOLUL. La 22 septembrie 2007, intr-o cladire aflata dupa punctul de trecere al frontierei de la Stamora Moravita, judetul Timis, au fost gasite 21 de baxuri cu tigari netimbrate in valoare de aproximativ 13.000 euro. La actiune au participat sase politisti de frontiera din cadrul Biroului de Combatere a Infractionalitatii Transfrontaliere (CIT) al Directiei Politiei de Frontiera Timisoara (DPF). Cladirea, aflata peste drum de magazinele duty-free din zona, este foarte aproape de linia de demarcatie dintre Romania si Serbia. Prin fata ei trece un politist de frontiera in permanenta, sau asa ar trebui, pentru ca acela este sectorul lui. In urma actiunii care parea a fi o reglare de conturi intre diferite tabere de contrabandisti, DPF a mentionat ca i-a recompensat financiar pe ofiterii care au participat la actiune, insa este ciudat ca unul dintre cei care au facut captura a ajuns sa pazeasca, la putin timp, parcarea punctului de tercere a frontierei. Dupa ce Jurnalul National a dezvaluit dedesubturile afacerii, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera a trimis la Stamora Moravita echipe din cadrul Corpului de Control pentru a verifica cum au ajuns tigarile in cladirea respectiva. S-au constatat deficiente "in modul de desfasurare a activitatii si indeplinirea atributiilor specifice de catre politistii de frontiera din tura aflata in serviciu in data de 21.09.2007" si a fost dispusa masura cercetarii prealabile fata de un ofiter si sapte agenti, pentru abateri disciplinare de "neglijenta manifestata in indeplinirea indatoririlor de serviciu, a ordinelor si dispozitiilor primite de la sefii ierarhici". Pana la finalizarea cercetarii prealabile, acestia nu isi mai desfasoara activitatea in punctul de trecere, la controlul de frontiera", se arata intr-o adresa a IGPF.

VaNZARI MARI. Totusi, trebuie spus ca politistii de frontiera confisca tigari pe banda rulanta. La 3 octombrie 2007, cei de la CIT din cadrul DPF Timisoara au confiscat de la indivizi din Arad, Timis si Olt in cateva ore 30.000 de pachete cu o valoare de aproape 30.000 euro. Explicatia celor prinsi a fost ca tocmai gasisera tigarile si ca se indreptau spre politie sa le predea, dar, ghinion, au fost prinsi. DPF, care are in subordine inspectoratele Timis, Mehedinti si Caras-Severin, a intocmit de la inceputul anului 12 dosare penale pentru contrabanda cu tigari. La randul lor, IJPF Timis a avut 3, IJPF Mehedinti, tot 3 si IJPF Caras-Severin - 0 (zero). In aceste dosare au fost cercetati 51 de romani si patru cetateni sarbi. Din mai, de cand s-au redeschis duty-free, DPF Timis a confiscat peste 320.000 de pachete de tigari in valoare de peste 310.000 euro. Pe de alta parte, aceasta cantitate este destul de mica, avand in vedere ca in luna iulie 2007 s-au vandut 5.204.060 de pachete de tigari, iar in august - 4.743.020. Marcel Bontindean, adjunctul DPF Timisoara, spune ca este un adevarat furnicar la duty-free si oamenii nu pot fi opriti sa cumpere: "La nivelul meu aici, am birou CIT unde lucreaza patru, cinci oameni si ei lucreaza separat de inspectoratele din subordine, care sunt mai degraba o unitate de sprijin. Noi mergem pe actiuni concrete, pe dosare penale, limita competentei noastre fiind fasia plus 30 km spre interior. Aceste duty-free-uri sa se inchida. La noi vin tigari din zonele libere Curtici si Constanta, dar orice masina care pleaca cu tigari din zona libera trebuie anuntata la Vama". Bontindean mai spune ca politistii de frontiera solicita de la duty-free intrarile si iesirile (aprovizionarile si vanzarile), dar ca este aproape imposibil de controlat, mai ales in ceea ce priveste numarul de persoane care trec frontiera, pentru ca nu se mai implementeaza in baza de date a Politiei de Frontiera. Confiscarile sunt mai mari decat anul trecut, desi anul trecut pentru calatorie in Serbia era nevoie de viza, deci era mult mai usor de verificat persoanele care fac trafic. In schimb, in perioada vizelor, cei mai multi treceau peste fasie, dar acum nu mai merita sa isi murdareasca pantofii, pentru ca pot trece granita ori de cate ori vor. Multi dintre traficanti spun ca sarbii nu le-au pus stampila de intrare in tara in pasaport, iar politistii romani nu au cum sa-i ia la rost pe sarbi. "Nu este stabilit nicaieri in legislatia romana plafonul asta de doua cartuse si un litru de alcool, dar sarbii au prevazut acest lucru in legea lor. Daca cineva trece de zece ori pe zi cu doua cartuse, castiga aproape 2.000 de dolari pe luna. Meserie buna!", a mai adaugat Bontindean.

CONSILIER PENELIST. Comisarul Dan Bardas, seful DPF, spune ca "tigarile vin din zona libera Constanta si problemele apar in special cand institutiile statului isi arunca mata de la una la alta". Intrebat fiind care este cel mai important traficant din zona Stamora Moravita, Bardas l-a indicat fara preget pe Lucian Cotora, consilier local PNL: "La Moravita este un consilier local, Lucian Cotora, care se ocupa cu tigari. Le spunea agentilor ca de ce il opreste. Noi primeam informatii pe comunicatii legate de Cotora, dar nu a fost sanctionat, pentru ca el merge numai la sigur. Avem informatii ca s-a laudat ca scoate si 500 de baxuri. Poate sa lucreze cu intermediari care aduna marfa pentru el. Foloseste oameni necajiti, care merg pe jos pana la vama si iau patru-zece cartuse. Stie toate miscarile noastre din punctele de trecere cu duty-free. Noi chemam Garda pentru a-i descuraja, ei dau amenzi de la 200 de milioane la un miliard de lei vechi, dar ne facem un deserviciu, pentru ca, neaplicand noi amenzile, nu avem activitate". Cotora este cunoscut politistilor, mai ales ca refuza sa se supuna controalelor vamale si ameninta ca o sa-i reclame la Cristian David, ministru de Interne, el fiind coleg de partid cu acesta. La Stamora Moravita era pustiu, pentru ca cei din IGPF erau in toiul controlului. Nici o miscare, insa singurul care lua pulsul punctului de frontiera ca voda prin loboda era Cotora in VW sau argintiu. Zambea ironic politistilor in timp ce-si flutura mana scoasa pe geam. La sfarsitul lunii octombrie, dupa ani de afaceri cu tigari, Cotora a fost prins cu 4.000 de pachete cu tigari, iar ministrul David nu s-a sfiit sa se dezica de consilierul local din Stamora atunci cand acesta era la greu.

PORTILE DE FIER. Pe aici nu se poate trece in Serbia decat cu masini, pentru ca podul este un obiectiv strategic. Pe partea sarba, podul este supravegheat de camere video permanent, in timp ce la noi politistii de frontiera inca mai tremura in frig si dirijeaza traficul. Insa unii dintre ei parca au o teama sa se ia de traficanti, desi legea le permite. Numai in septembrie 2007, pe la Portile de Fier s-au introdus in tara legal 55.000 de cartuse, mult mai multe decat in anul trecut, ceea ce da mare bataie de cap si distribuitorilor de tigari. Patronul unei astfel de firme care distribuie marfa in Mehedinti, Caras-Severin si Gorj a trebuit sa faca reduceri de personal, pentru ca in perioada in care au fost inchise magazinele duty-free vanzarile aratau cantitatea reala cumparata de fumatori, dar, dupa redeschiderea magazinelor, vindea sub 100 de baxuri lunar. Aceasta inseamna si comisioane mai mici pentru angajatii care nu reusesc sa isi indeplineasca planul de vanzari, deci salarii mai mici pentru cei care muncesc legal. Titu Netoiu, seful Vamii de la Portile de Fier I, a avut si el probleme cu refuzul angajatilor duty-free de a da documentele la control, fapt confirmat si de comisarul Florea Meche, seful punctului Politiei de Frontiera de aici, care a adaugat ca cei de la duty-free au refuzat sa faca acest lucru si in fata structurilor superioare. "Au venit de la Regionala Vamala Craiova sa ceara rolele-martor, dar se dau tot felul de raspunsuri: ca s-au pierdut in arhiva, ca au fost in concediu. Ma intreaba ca de ce ma intereseaza pe mine cui le-a vandut. Eu la vama am 40 de oameni, dar sunt si oameni langa care trebuie sa stai, ca gresesc. La noi sunt magazine ale GFS, Euroavipo, Transeuro si Heinrig, dar GFS e problema. M-au reclamat ca le obstructionez activitatea. Legislatia zice ca se vinde pentru consumul propriu, dar, daca ma duc in Serbia, se stie ca acolo nu ma lasa decat cu un cartus. Cand erau vize aveam 20 de insi pe care ii aveam sub lupa. Traficul este in crestere in acest punct, pentru ca alt punct nu este. Si acum vin si din zonele rurale si pentru cartusul ala. Vin cate cinci in masina! In loc sa fie control de frontiera, este perchezitie. Civilizat ar fi sa ii intreb daca au ceva de declarat, daca au nevoie de ajutor cu informatii, ce materiale accizabile au. Dar, cand ma uit in pasaport si vad ca are 300 sau 400 de intrari, ce sa mai zic?", a adaugat seful vamii.

COADA LA TIGARI. La Portile de Fier 1 nu se poate face contrabanda, pentru ca este dificil, deoarece contrabanda inseamna sa ocoleasca punctul de frontiera sau sa sara gardul cu tigari. Aici, magazinele sunt dispuse langa punct, podul este pazit de jandarmi. In schimb se dau zeci de sanctiuni, pentru ca opresc pe pod sa ascunda tigari, insa, de la linia de demarcatie incolo, politia nu poate sa ia masuri. Cu toate astea, se incearca toate metodele de a ascunde tigari: unii se imbraca in dresuri de femeie si reusesc sa puna pe corp 85 de pachete, altii incepusera sa vina pe scutere, dar, dupa ce au fost perchezitionati pana la piele, s-au potolit. "70% din timpul de control e pentru tigari, in loc sa verifici autenticitatea documentelor, droguri, contrafaceri. Nu cumpara cate un cartus, pentru ca spune ca are nevoie de mai mult, iar seful de magazin le-a zis angajatilor sa vanda oricat. Ne reclama ca restrictionam vanzarile, unii sunt recalcitranti, instigatori, provoaca lucratorii vamali, politia. Fenomenul va lua amploare, pentru ca nu este prevazuta cantitatea clara de vanzare. Nu toate tigarile vin in Romania, cam 60.000 de baxuri intra la noi, 30.000 la sarbi. In septembrie a fost o medie de opt cartuse de persoana, iar daca sarbii cauta Ronhill si Memphis, la noi se vand Marble", a mai spus Netoiu.

IRITARE. Sefii magazinelor duty-free de la Portile de Fier I nu isi lasa clientii sa intre in magazin, de teama sa nu le fure produsele. De aceea, tigarile sunt vandute la geam. Cand au vazut aparatul foto, unul dintre sefii de magazine, care stia si de la ce publicatie sunt, a ordonat intrarea clientilor in magazin. Intre timp au aparut si lucratori ai Directiei Vamale Craiova, care au demarat un control in urma caruia s-au dat sanctiuni si s-a propus suspendarea activitatii de functionare a unor magazine, pentru ca nu au prezentat la control documentele care justificau vanzarile. Trebuie spus ca aceste propuneri sunt analizate de Directia de Taxe si Impozite din Ministerul Finantelor si, chiar daca se contesta aceasta propunere in instanta, magazinele trebuie sa isi inceteze activitatea pana la o sentinta definitiva a instantelor judecatoresti. Dar asta nu se intampla. Am incercat sa aflam de la Ministerul Finantelor cine sunt persoanele care decid daca propunerile de suspendare nu raman numai la stadiul de propuneri. Am fost trimis politicos la ANAF, de unde nici dupa aproape trei luni nu am primit vreun raspuns. Si amenzile date persoanelor fizice pot fi contestate in instanta, cei care au primit amenda sustinand ca au cumparat tigarile sa fumeze impreuna cu sotia, pentru ca sunt someri, iar decizia apartine judecatorului care il crede sau nu pe contestatar. Din mai 2007, de cand s-au redeschis magazinele duty-free, si pana la sfarsitul lui septembrie 2007, deci intr-o perioada de patru luni, Transeuro a vandut 1.186.200 de pachete cu tigari, GFS - 3.167.750, Euroavipo - 2.174.260, Heinrig - 399.930. Un total de 6.928.140 de pachete numai la Portile de Fier, in conditiile in care au iesit aproape 110.000 de persoane din Romania, din care aproape 80% erau romani, un raport dintre vanzarile duty-free si numarul persoanelor care au iesit fiind de 4,5 cartuse de tigari de om. De la inceputul anului pana la 11 octombrie, aici s-au dat amenzi de aproape 36.000 euro, fiind confiscate peste 8.000 de pachete cu tigari, retinute aproape 1,5 milioane de pachete cu tigari a caror valoare se apropie de 70.000 euro si au fost abandonate tigari in valoare de peste 12.000 euro. Nu numai romanii se ocupa cu aceasta activitate, ci si sarbii. Pana acum au fost prinsi la control, cand voiau sa intre in Romania, noua sarbi, care incercasera sa aduca peste 5.000 de pachete de Floyd, Ronson, Mond, Viceroy, L&M. Impreuna au luat amenzi de aproape 6.000 euro.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.