Opriti masacrul limbii romane!

Pe timpul comunismului nu erai publicat in reviste daca intrebuintai anumite cuvinte. Nu expresii la adresa regimului, cum ati putea crede, nu idei cu potential subversiv pe care cititorii sa le interpreteze contra lui Ceausescu, ci simple cuvinte in cel mai nevinovat context. Aceasta practica aparuse dupa desfiintarea cenzurii oficiale, cand posturile de cenzor disparusera si treaba o faceau direct redactorii-sefi sau, in cazul presei studentesti in care scriam eu, anumiti profesori cu functii la partid. Lista de cuvinte interzise nu provenea de la ei insa, desi originea ei nu am putut-o niciodata trasa exact la varful conducerii de partid. Prin 1987 am tinut-o insa in mana, dupa ce un articol de-al meu imi fusese respins. Cazusera cuvintele eternitate, abstract, introspectie, autism. Poate ca le folosisem in exces, dar cum articolul era o recenzie la cartea lui Georges Duby despre perceptia timpului de catre calugari in manastirile medievale, erau cam greu de evitat. Cum eram foarte tineri pe vremea aceea, lupta cu cenzura ne distra grozav si ne amuzam rescriind acelasi lucru de vreo zece ori si cam in acelasi format pana cand trecea. Sau pana era interzis tot ziarul, ceea ce se intampla anual, astfel ca mai scoteam cate un numar doar din intamplare.
Daca inainte de 1989 duceam cu puterile noastre modeste asemenea batalii ca sa avem dreptul neingradit de a folosi orice cuvant, azi ma incearca adesea nevoia de a interzice folosirea unor cuvinte. Limba noastra a fost literalmente invadata de cuvinte pe care oamenii, in frunte cu cei care scriu la ziare si trancanesc la televizor, le folosesc din greu fara sa le stie sensul. Doua revin mai des. Primul este cuvantul uninominal. Originea lui este in single-unit constituency, ceea ce inseamna literal circumscriptie uninominala. Termenul corect se refera, intr-adevar, strict la circumscriptii, nu la tot sistemul de vot. Or, noi il folosim in romana pentru sisteme majoritare (care sunt intr-adevar uninominale), dar si pentru cele mixte, cum e cel propus de Guvern, unde nu e corect, sau chiar pentru sisteme proportionale (uninominal pe lista, cum a spus Emil Constantinescu cand a vrut sa indice votul preferential, ceea ce iarasi nu e corect). Insemnand toate acestea, uninominal nu mai inseamna de fapt nimic, a devenit un fel de strigat de lupta, un slogan bastinas de neinteles pentru straini. Ziaristii se intreaba adesea daca la anul vom avea vot uninominal, asa cum se intreaba daca va continua incalzirea globala, fara sa stie nici ei exact ce inteleg prin asta.
Al doilea cuvant abuzat este cel de "totalitar" sau "totalitarism", din care s-a nascut cu forcepsul un adjectiv barbar, "totalitarist". Asa cum uninominal inseamna un sistem de votare in care exista un singur reprezentant ales direct pe o circumscriptie teritoriala, "totalitar" este o calitate a unui sistem politic. Numim totalitar acea varianta de sistem autoritar in care exista un singur centru de putere, care este si monopolistic (nu imparte nu nimeni acest privilegiu), si monistic (nu este diferentiat nici macar intern, in aripi, factiuni etc.). Au fost putine totalitarisme in istoria moderna, pentru ca asemenea monopoluri sunt costisitoare si greu de mentinut. Azi doar Coreea de Nord mai corespunde acestei definitii. In orice caz, atat substantivul, care e totalitarism, cat si adjectivul totalitar se refera la sisteme sau regimuri politice, nu la persoane. O persoana, spre exemplu Traian Basescu, cel mai adesea gratulat cu acest cuvant, poate fi autoritara, sau tiranica, sau despotica, dar nu poate fi totalitara sau totalitarista.
Aceste doua cuvinte sunt profesionale, deci oarecum mai complicate. Dar lipsa de cultura si autocitire critica duce la perle infioratoare cu termeni mult mai banali, desfigurand chipul unor publicatii cu oarecare pretentii. Cum poate scrie, de exemplu, dl Bucurenci ca "numarul coplesitor de voturi adunate contra lui Basescu are ceva din izul celor 23 de lovituri de pumnal cazute la Idele lui martie?". Cotidianul care gazduieste aceste randuri nu are un editor platit sa dreaga la Idele lui Marte? Pe vremuri, corectori stiutori de limba romana si absolventi de facultati clasice nu ar fi lasat asa ceva. Sau, tot D. Bucurenci: "E posibil ca parlamentarii sa nu fi comis o ucidere rituala a tatalui, ci o masturbare simbolica a presedintelui". Aici este evident ca eroarea vine nu doar pentru ca autorul nu stie sensul cuvintelor pe care le foloseste, ca oricine a vazut emisiunea culturala TVR la care nu stia niciodata ce sa-i intrebe pe invitati e lamurit asupra culturii lui, ci pentru ca mai e si dornic sa ne scoata ochii cu ce nu stie. Sursa lui autodemascata mai jos e un autor de popularizare, Bebe Mihaescu, dar nici chiar Bebe nu cred ca poate fi blamat pentru Parlamentul-miriapod care il masturbeaza "simbolic" pe Basescu. Vai de capul nostru! Nu putem introduce regula elementara ca acela care nu poate trece de faza 1 la "Questions pour un champion" sa nu scrie la ziar si sa nu modereze emisiuni culturale?
Claudiu Saftoiu, alt risipitor de perle lingvistice si de gandire, strica si el paginile in care scrie, stipuland ca "palierul electoral dominant a fost cel mai frecventat de cetateanul recent decomunizat". Or, nu poti decomuniza cetateni, doar state, palier electoral nu inseamna nimic in nici o limba, nu doar cea a politologiei, ca atare nu il putem frecventa ca pe o discoteca etc. Dar ce sa mai spun de dl Saftoiu, care se intreaba mai jos pe un ton de teroare existentiala: "Dar cine a precipitat mojarul?", ignorand ca mojarul, saracul, e un vas din portelan care nu are calitatea de a precipita, poate fi cel mult recipientul care gazduieste precipitarea unei alte substante. Iar dl Lucian Mandruta, care mi-e chiar simpatic si care a parcurs un lung drum de cand incercam sa-i explic pe scurt pe culoarele SOTI ce e burghezia si ce vrea ea, titreaza "Sharia Craciunului?", un perfect nonsens, sharia fiind legea canonica islamica bazata pe Coran, nici macar semnul intrebarii nu permite asemenea alaturare. Daca te lovesti de zece ori de un cuvant nu inseamna ca il stii fara sa il cauti in dictionar.
Ca persoana care isi castiga de mai multi ani traiul din scris in alta limba decat cea natala (ce cititi dvs. saptamanal e doar forma mea de dor de casa), ma incearca adesea o nostalgie salbatica a limbii romane. Asa cum e ea, infinit mai saraca decat engleza, insuficienta in multe vocabulare profesionale, romana ramane limba in care au scris in secolul XX Vasile Voiculescu si Constantin Noica, Mateiu Caragiale si Nichita Stanescu. Ce trist ca primul val de libertate a adus aceasta desantare a exprimarii, aceasta lipsa de pudoare a vocabularului! Nu doar presa s-a tabloidizat in Romania, ci si literatura, care nu mai e apreciata daca nu contine dezacorduri sau nu are la cateva randuri trimiteri la genitale in romana si engleza. Mi-e dor de romana anilor mei de studentie, de limba din Secolul XX si Opinia studenteasca, un fel de castel de dupa ale carui ziduri tineam piept cenzurii, si mi-e sarba de acest cort improvizat pe care il impartim cu tot felul de conlocuitori de pripas ai limbii noastre.

Dr. Alina Mungiu-Pippidi este presedinte SAR si profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin

---

Despre autor: