Case fara usi!

Pare poate ciudat dar Bucurestii, pana la urcarea pe tron a lui Carol I, nu avea o sistematizare a strazilor, reguli de construire a caselor. Totul era asezat anapoda, incat privit de sus orasul semana cu o imensa pata de verdeata in care nu distingeai strazi sau case mai rasarite.
Nu, nu este vorba de case ermetice, doar cu ferestre, ci de case care nu aveau usi si ferestre catre ulita. Cronicarii Bucurestilor de altadata descriu un oras lipsit de trotuare, cu locuinte darapanate cu ochiuri de ferestre mici, ferecate. Aceasta situatie era prezenta chiar si la mijlocul secolului al XIX- lea, cand alte tari erau demult intrate in conul civilizatiei moderne. Bucurestii, inclusiv in zona centrala, nu avea trotuare. Ulitele inguste, pline de nori iarna si de praf vara, faceau aproape imposibil mersul pe jos. Daca nu erai atent atunci cand trecea in goana o caruta sau o trasura boiereasca te alegeai, in cel mai bun caz, cu straiele stropite de noroi sau murdarite de praful amestecat cu balegar. Lipsind trotuarele, pravaliile, exceptie facea doar Lipscanii, nu aveau vitrine. Marfa se scotea la vedere pe un fel de "samar" - o bucata de scandura avand pe una din fete o mica platforma pe care se insirau marfurile puse la vanzare. "Samarul" era pazit cu strasnicie de unul dintre copiii pravaliasului pentru ca lotrii sa nu fure ceva. Construirea unei case avea niste reguli tare ciudate. Obiceiul era ca omul care vroia sa-si ridice o casa trebuia sa ia cu chirie de la un boier sau negustor sau de la o manastire, pe un timp determinat, o bucata de pamant cat sa incapa casa si o mica gradina in fata, unde se plantau, de regula, flori. Omul isi aducea lemnul si chirpicii, ridica temelia si o acoperea cu sita sau stuf. Proprietarul terenului punea insa o conditie: casa sa nu aiba usi sau ferestre la ulita! Usile si ferestrele sa dea doar in interiorul curtii. De ce? Cronicarii Bucurestilor pun asemenea conditie, oarecum ciudata, pe seama obiceiului pamantului de a transforma orice camera de la ulita in carciuma. Negustorii improvizati aduceau o butie si o oala de pamant si incepeau vanzarea vinului, cu ulcica sau "cu burta", adica omul platea o suma de bani si bea cat putea. Bucurestii erau, dupa aprecierile calatorilor straini un rai al viilor si al padurilor. Viile faimoase de pe Dealul Filaretului, ce se intindeau pana departe spre iesirea spre Giurgiu (a mai ramas in amintire denumirea de soseaua Viilor), sau cele din Dealul Vacarestilor precum si cele din jurul Oborului (si azi exista o strada care se numeste Ziduri intre Vii), pana la cele din Cotroceni erau surse pentru o bautura extrem de ieftina. Sa nu-si inchipuie cineva ca fara usi si fara ferestre la ulita nu se facea comert "la poarta" cu vin. Asta explica de ce, la un secol si mai bine, in mahalale, la fiecare colt de strada se gasea si o carciuma, de cele mai multe ori combinat cu o bacanie.
Edilii din Comisia oraseneasca, pe vremea generalului rus Kiseleff, adica prin 1830-1833, au trebuit sa se lamureasca asupra necesitatii de a se face pe margini trotuare pentru oamenii ce umbla pe jos. Edilii au luat masuri pentru ca "oricine cladea o casa noua era obligat sa lase ulitei cate patru palme domnesti (o palma domneasca era egal cu 25 de cm), unde era nevoie chiar mai mult, asa incat ulitele sa ajunga a avea cel putin sase stanjeni (un stanjen era egal cu 1,83 metri, cu alte cuvinte latimea unei ulite trebuia sa fie intre 11 si 12 metri)". Pe deasupra, trotuarele trebuiau sa fie asternute cu piatra de rau iar intre pietre sa fie pus nisip. Pricazul avea sa se infaptuiasca in partea centrala a orasului si mai putin in mahalale unde trotuarele cu piatra de rau apar mult mai tarziu, in secolul XX, si nu peste tot. Restul era imparatia noroaielor si a prafului. Sistematizarea din 1833 facea ca Bucurestii sa aiba, cel putin in centru, un desen mai regulat care sa inlocuiasca ulitele intortochate unde fiecare cetatean construia unde credea el ca este mai cu folos.
Cu cativa ani inaintea asezarii noilor reguli, mai precis in aprilie 1824, a inceput pietruirea cu bolovani de rau, iar la 30 septembrie 1825, scriu cronicrii: "s-au savarsit de lucru podul de piatra al Targului - de Afara, adica de la poarta de Sus a Curtii vechi pana afara din Bucuresti unde se fac Mosii, la cismeaua din drumu' Colentinei".

Dr. Petru V. Ignat
ignatpetru@yahoo.com

---

Despre autor: