Bucuresti, inzapezirea mea!

Doar constiinta muncitoreasca te urneste din casa. Noroc c-ai apucat alt sistem de invatamant, muncitoresc, fara domnite, s-o alta educatie in cei sapte ani d-acasa, care au fost sase. Iesi din casa aruncand un "La multi ani!", voios, vecinului de la patru. Infofolit bine, cu urechile caciulii rusesti fluturand pe langa tample si c-un ditamai lopatoi in mana, iti raspunde cu efort, latrat, pufait, si-ti arunca privirea aceea... "Al dreacu'! N-ar pune mana pe lopata. E domn!". Ii umpli ochii de uimire atunci cand ii raspunzi gandului nerostit, ca domnii incep munca abia dupa Sfantu' Ion, cand se vor sfarsi plaisir-urile mini-vacantei de sarbatori (stereotip din media). Devine conciliant s-ar vrea sa infierati, intr-o scurta barfa locala puturosii blocului. Refuzi politicos si te avanti prin zapada spre prima cararuie, trecatoare infiripata intre muntii de zapada.
Serpuind printre nameti, depasesti labirintul stradutelor laterale si te avanti spre cea principala. E liniste si pace. Prea mult din fiecare pentru aglomeratia urbana cu care erai obisnuit. Esti o persoana informata. N-aveai cum sa scapi asaltului informativ practicat de radio si televiziune, "Romania sub nameti!", "Zapada a paralizat Bucurestiul!", "Viscol in sudul Romaniei!". D-aia pornisesi la drum cu idei preconcepute. Te destinzi cand remarci ca trecatorii nu-s panicati, si nu se reped slalomand printre fulgi sa se adaposteasca. Comerciantii o fac organizat. Deszapezirea trotuarului. La fel de organizat apare si o "doamna" din "butic", c-o tava aburind de ceaiuri fierbinti pe care le imparte "lopatarilor". Spiritul lucrativ functioneaza, iti dai seama ce potential are in domeniul castigurilor financiare imediate o taraba cu vin fiert, si nu din cel la plic.


Din obisnuinta lasi primul autobuz sa treaca. Abia acum remarci faptul ca zapada e prea putin rascolita de urmele masinilor. Al doilea autobuz vine dupa 15 minute. Lumea tropaie putin indecent la urcare atunci cand se scutura de zapada ostentativ, a buna purtare. Dupa alt sfert de ora ajungi la prima statie. Simti ca-i ceva in neregula si te apropii de parbriz, sa vezi cum se petrec lucrurile cu partea carosabila. Lasata-n voia ei, fara sa simta amenintarea plugului edililor, zapada s-a dedat la o plastica simbioza cu asfaltul. Socializand cu soferul autobuzului afli ca de la orele 5, cand a intrat in  tura, si pana acum, undeva la orele 10, n-a apucat sa faca decat o singura cursa. Pe bulevard cica ar fi un picut mai bine, ca doar d-aia e buricul targului.


O curba la stanga a durat inca vreo douazeci de minute. Curajosi si neprofesionisti, respectand confortul propriului fund asezat pe bancheta propriei masini, nu una de teren desigur, unii dintre concitadinii nostri s-au dedat la aventura hibernala de a pierde timp si de a limita spatiul celor ce ar fi trebuit sa beneficieze de el. Desi ar fi putut fi inceputul unei frumoase prietenii, iti iei ramas bun de la sofer, cu putina compatimire pentru el, pentru felul in care va trebui sa gestioneze in continuare ditamai tangajul lateral la care-i supune vremea si vremurile masinaria pe care o conduce.


Dupa mai multe proceduri de urcare/coborare in si din diferite mijloace de transport in comun, asezonate cu perioade de mars fortat prin zapada, ai asezat deja in spatele tau cativa kilometri si mai multe calorii arse spre beneficiul sanatatii personale. Ajungi la locul faptei, locul in campul muncii. Te rasplatesti c-o cafea fierbinte. Si...la munca!

Bucuresteni! Ne revedem la nametele de seara! Urari pentru edilii nostri! Sa va inzapeziti bine!

---

Despre autor: