"Victima sunt eu si nu sunt de acord sa fiu supus unui linsaj mediatic", a afirmat marti ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, in legatura cu accidentul de masina in care a fost implicat duminica.

Ministrul a afirmat ca nu a incercat s
"Victima sunt eu si nu sunt de acord sa fiu supus unui linsaj mediatic", a afirmat marti ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, in legatura cu accidentul de masina in care a fost implicat duminica.

Ministrul a afirmat ca nu a incercat sa musamalizeze accidentul. "Sunt cetatean al Romaniei, nu ma prevalez de functia de ministru si nu am facut interventii sa acopar accidentul", a afirmat Ludovic Orban, citat de Hotnews.

Orban a relatat marti imprejurarile in care s-a produs accidentul de duminica. Ministrul a afirmat ca tamponarea s-a produs duminica, in jurul orei 14, in zona Cotroceni, masina sa lovind un autoturism marca Matiz.

Ludovic Orban a declarat ca, in momentul impactului, rula cu aproximativ 50-55 km/ora, adaugand ca afara ningea abundent.

Ministrul, care a afirmat ca asteptat trei ore sosirea unui echipaj de politie, a precizat ca a intarziat sa anunte la politie producerea evenimentului din trei motive:
- probleme familiale, pe care nu a dorit sa le mentioneze;
- a participat si coordonat actiunea de dezapezire;
- in cursul zilei de luni a mers sa-si faca o serie de analize medicale.

Orban si-a incheiat declaratia afirmand ca el este victima in acest caz si ca este supus unui linsaj mediatic.

In cursul diminetii de marti, la intrarea in Parlament pentru dezbaterile pe marginea bugetului, Orban a afirmat ca accidentul a fost unul dintr-o mie de accidente de acest fel si ca, probabil, "nu-i prieste aerul de Cotroceni".

Pe de alta parte, premierul Calin Popescu Tariceanu a afirmat ca nu a discutat cu Ludovic Orban despre accident si ca a aflat informatia din presa.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.