Kosovo: pasiunea de a proroci dezastrul (I)

Tinand cont de posibila evolutie periculoasa a situatiei din imediata vecinatate a Romaniei, ZIUA lanseaza de azi o dezbatere publicistica pe tema provocarilor aduse institutiilor mondiale si sistemului de drept international de criza din provincia sarba Kosovo si Metohia.
Victoria americana din 1999
Temerea ca interventia NATO in Kosovo va degenera intr-o profunda criza regionala a fost un laitmotiv al anului 1999. In timpul ultimatumurilor adresate lui Milosevici si inainte de trimiterea avioanelor americane impotriva armatei sarbe ce facea prapad in mica provincie cu 2 milioane de locuitori - dintre care 82,2% albanezi -, prorocii dezastrelor s-au intrecut pe ei insisi. Ziaristii celui mai citit, atunci, cotidian, Adevarul, preziceau Casei Albe ca se va infunda intr-un nou Vietnam. Armata iugoslava era proclamata invincibila: nici germanii nu reusisera sa o puna la pamant, nici Uniunea Sovietica nu indraznise sa invadeze cetatea lui Josip Broz Tito. Cam acestea erau argumentele oferite de sustinatorii tezelor Moscovei la punctul de lucru din Bucuresti. Nu toate ingrijorarile erau insa mimate. Nu doar jurnalistii deveniti "experti" intrucat se aflau pe statul de plata al rubricii de politica externa, erau preocupati fata de ce se putea intampla in urma interventiei militare in R. F. Iugoslavia. Insusi invitatul de onoare al Romaniei din aceste zile, Henry Kissinger, privise cu multa reticenta decizia Administratiei Clinton. In opiniile sale publicate de Washington Post in editia din 22 februarie 1999, fostul consilier sustinea intr-un mod ce poate parea multora cinic, ca Statele Unite nu au nici un interes strategic in regiune, ca popoarele din Balcani sunt incapabile de moderatie politica, iar apartenenta provinciei la un stat suveran exclude o interventie militara.
Opiniile lui domnului Kissinger erau cinice numai in masura in care le fel este si interesul national. In doctrina clasica, politica externa a unei tari trebuie sa aiba in vedere castigurile si costurile proprii, nu ale altora, iar aventura trebuie evitata in favoarea status quo-ului. Ce voiau sa obtina Statele Unite in Balcani? Kosovo nu avea absolut nici o relevanta din punct de vedere militar. Epurarea etnicilor albanezi nu se reflecta pe pamant american. Foarte putini dintre ei ajungeau sa treaca Oceanul. Serbia nu avea cu ce sa plateasca pentru cheltuielile militare ale Americii. Desi interventia se facea sub egida NATO, americanii plateau costurile operatiunii. Atunci?
Impotenta endemica a Europei de a face fata crizelor militare la ea acasa, demonstrata in cazul destramarii fostei Iugoslavii, dar manifesta si in alte contexte, precum in relatiile tensionate dintre Grecia si Turcia, a obligat Administratia Clinton sa intervina. America isi asuma din ce in ce mai clar statutul de jandarm mondial, desi nu avea neaparat vreun interes in acest sens. Nu mai exista altcineva care sa faca ordine cand apareau instabilitati, iar instabilitatile apareau. E drept, victoria zdrobitoare in Razboiul Golfului, din 1991, daduse liderilor marii si singurei puteri mondiale a anilor '90 sentimentul ca poate controla evenimentele cu un cost minim. In ciuda punerilor in garda, Statele Unite au intervenit. Reusita a fost, ca si in 1991, colosala. America nu a pierdut nici un om in confruntarea militara propriu-zisa. Unele evenimente, precum salvarea pilotului de pe avionul Stealth prabusit in luna mai 1999 - cum s-a intamplat si in cazul lui Scott O'Grady, pilotul vanat de sarbi in Bosnia, cu trei ani inainte -, nu au facut decat sa amplifice mandria Pentagonului. Operatiunile s-au desfasurat precum in filmele hollywood-iene, dupa scenarii eroice, cu happy-end-uri predictibile. Succesul militar, cat de mare, a palit insa in fata adevaratei reusite, cea a consecintelor post-conflict. La catva timp, regimul Milosevici s-a prabusit. Putin ii lipsise celui ce a fost numit "Macelarul din Balcani" sa reuseasca transformarea R.F. Iugoslavia intr-o dictatura sinistra. Dar cine se gandeste astazi la uciderea ziaristilor incomozi? La accidentele puse la cale impotriva opozantilor politici? La fraudele electorale? "Slobodan Milosevici a fost la originea asasinarii mai multor membri ai partidului din care fac parte si a ordonat chiar si uciderea mea", avea sa aminteasca opiniei publice, in 2001, la moartea fostului presedinte, Vuk Drascovici, atunci ministru de Externe.
Victoria NATO din Kosovo a oprit valul refugiatilor albanezi - ca si al multora sarbi. Peste 800.000 de kosovari s-au intors la caminele lor. Alte sute de mii s-ar fi revarsat in Europa occidentala daca Milosevici ar fi fost lasat sa continue razboiul in provincie. Aplauze pentru succesul interventiei Statelor Unite? Doua au fost motivele care explica absenta lor. Unul, adanca frustrare a prorocilor dezastrului, ca ce au anuntat nu s-a adeverit. Cum sa nu urasca si mai mult conducerea americana care i-a impiedicat sa aiba dreptate? Al doilea motiv era mai serios. Victoria militara nu reprezenta o solutie si pentru problemele politice de fond, in primul rand, cele ce priveau calitatea frontierelor si regimurilor de la finalul conflictului.

---

Despre autor: