Revin la un articol de acum cateva saptamani, tot din aceasta pagina, prezentam atunci ipotezele unor arheologi privind vechimea inaltei arte a calculului si a numaratorii - zeci de mii de ani! - deci, adancimea istoriei inteligentiei si culturii in familia lui Sapiens Sapiens.
Fac acum o rectificare: In uluitoarele incizii de pe oasele gasite in diverse locuri de pe Pamant nu era vorba numai de actiunile lui Homo sapiens, stramosul nostru direct, ci si ale Omului de Cro Magnon, verisor de specie care a haladuit pe Campiile Elisée ale inceputului de lume in perioada dintre - 30.000 ani si - 10.000, in Paleolitic, deci, perioada pe care ne-o povestesc - arheologilor dar si publicului curios - doar osemintele gasite in morminte risipite in arealul de viata al straniului animal cu 46 de cromozoni in genom si, ici-colo, artefacte uluitoare, dovedind o capacitate intelectuala neasteptat de ridicata la... savantii timpurilor, adica ai Paleoliticului.
Revin la subiect, pentru ca o face si foarte respectabila revista "Science et Vie", intr-un articol al lui Pedro Lima care vorbeste despre astronomii din Paleolitic, urmare a prezentei pur si simplu scandaloase a unui obiect pe care il pastreaza Muzeul de Antichitati Nationale din Saint-Germain-en-Laye, o placuta din os veche de 35.000 de ani, gasita intr-o pestera (Blanchard) din Dordogne si purtand 69 de mici incizii in forma de cerc sau semiluna. Ei bine, pornind de la jenantul obiect (pentru istoricii traditionali) si de la o ipoteza a arheologului american Alexander Marshack (cum ca pe placuta ar fi inscrise nici mai mult nici mai putin decat fazele Lunii!), specialista in arheoastronomie Chantal Jégues-Wolkiewicz se lanseaza intr-o demonstratie aiuritoare privind inaltele cunostinte de astronomie ale Omului de Cro Magnon! Subliniez: stirea nu este prezentata intr-o revista de esoterism, mister gratuit, paleoastronomie ieftina, ci intr-o publicatie respectata, in "Science et Vie", ai carui redactori au evitat intotdeauna ipotezele prea hazardate sau insuficient verificate. Iar dna Jégues-Wolkiewicz il completeaza pe Marshack in sensul ca placuta de os gasita la Blanchard nu numai ca, intr-adevar, constituie un calendar lunar (ipoteza sustinuta si de cunoscutul om de stiinta Jean-Michel Le Contel) ci ca pe ea sunt reprezentate doua cicluri lunare suprapuse!
Ipotezele lansate de Chantal Jégues-Wolkiewicz nu se opresc aici. Ajutata de custodele celebrei grote de la Lascaux, Jean-Michel Geste, in elaborarea unei teze universitare privind siturile arheologice din Alpii Maritimi, curajoasa Chantal vine cu o idee care pare, la inceput, o aberatie: aceea ca toate pesterile avand gravate pe pereti fresce (Lascaux, Cosquer, Chauvet, Altamira, cele din Dordoqne, Lot, Célé, Ariège, Yonne - Chantal va studia 137 de asemenea situri) sunt astfel alese de catre pictorii-astronomi din stravechime, incat sa fie luminate de razele Soarelui in momentele de rasarit, sau apus, in timpul echinoctiilor si solstitiilor! Deci in puncte ale anului bine cunoscute, prin indelungi observatii, drept evenimente esentiale pentru viata omului din Paleolitic!
Fireste, la inceputul tezei sale, curajoasa Chantal a fost descurajata de toata elita arheologiei mondiale - desi, prin anii ‘70, scotianul Alexander Thom lansase arheoastronomia ca stiinta, demonstrand ca momentele megalitice din Bretania si Scotia nu sunt intamplari ale Istoriei ci au logica lor, impusa de stiinta (straveche) a vremii. Dar Chantal nu s-a descurajat, s-a inarmat cu unelte electronice moderne si a instalat puncte GPS la toate cele 137 de situri vizitate, stabilind, la fiecare, cu exactitate, axa de intrare in grota, deci si a luminii, atunci cand razele de lumina pot ajunge pe stravechile fresce. Si confirma, dupa 8 ani de peregrinari si experimente, ca toate grotele pictate sunt orientate spre puncte remarcabile de la orizontul vizibil. Mai precis, arata ea la un congres international inevitabil tumultuos: 111 pesteri primesc lumina Soarelui la asfintit sau apus, in zilele solstitiilor si echinoctiilor! Alte 4 privesc exact Steaua Polara, 22 sunt la exact 180o, deci spre Sud, dimpotriva, grotele nepictate nu au nicio legatura cu aceasta extraordinara intamplare a Istoriei, aceea ca o elita din Paleolitic descifrase deja primele pagini din Astronomie si, mai mult, cu arta inalta le pictase pe peretii unor adaposturi perfect alese pentru a rima cu calatoria Pamantului in jurul Soarelui!
Iar arta parietala, afirma ea in aplauzele de acum ale asistentilor, datarea cu Carbon 14 a avut doua perioade: una intre - 35000 ani pana la - 22000 ani (cand stramosii nostri marcau mai ales grotele orientate spre Soare la solstitiul de iarna - exemplu fiind Cougnac si Rouffignac), cealalta intre - 22000 si - 10000 (luminate de razele apusului sau rasaritului de Soare la solstitiul de vara – ca la Peche Menle si Lascaux), detalii anatomice ale animalelor pictate pe pereti confirmand anotimpurile.
...Daca in tot ce a descoperit Chantal Jegues-Wolksewicz este vorba de o coincidenta, atunci aceasta coincidenta este pur si simplu extraordinara, scria Pedro Lima in "Science et Vie". Daca insa ea are dreptate, felul in care vedeam noi lumea preistorica va trebui complet revizuit. Istoria are adancimi care ne scapa, scriam eu intr-o carte aparuta in 1977 ("Enigmatic, Pamantul", Ed. Scrisul Romanesc) iar ferestre ca acestea, spre arheoastronomie, deschise in faliile Timpului, pot avansa - chiar timid - ideea ca nu aceasta, de acum, este prima civilizatie a Omului, si ca Neanderthal, Cro Magnon si Sapiens au mai construit, in timp, si altele...