Sindicatele ungare au inceput luni o greva la nivel national, protestind fata de reformele promovate de guvern in domeniile sanatatii si pensiilor.

Opt trenuri internationale care circula si in Romania au fost anulateluni pe anum
Sindicatele ungare au inceput luni o greva la nivel national, protestind fata de reformele promovate de guvern in domeniile sanatatii si pensiilor.

Opt trenuri internationale care circula si in Romania au fost anulateluni pe anumite tronsoane din cauza grevei ungare Foto: Reuters Protestele au provocat intirzieri ale trenurilor si curselor aeriene, dar autobuzele de cursa lunga au circulat conform programului. Angajatii cailor ferate ungare au oprit mai mult de jumatate din trenuri, dar greva a avut loc in mai multe sectoare ale economiei, nemultumirea referindu-se la privatizarea partiala a sectorului asigurarilor sociale.

Conducerea companiei feroviare ungare MAV nu a ajuns la un acord cu reprezentantii sindicatului in privinta asigurarii unui minim de servicii pe perioada grevei pe termen nelimitat. MAV a recomandat pasagerilor sa sune la informatii inainte de a pleca la drum si a promis ca va asigura toate serviciile cind va dispune de suficient personal pentru operarea trenurilor. Luni dimineata, doar 45% dintre trenuri circulau, potrivit unui comunicat al MAV, si 3.500 de angajati participau la greva.

Nici un tren care urma sa soseasca luni din Ungaria nu a ajuns la Arad. Circulatia trenurilor urma insa sa fie reluata in jurul orei 19.00.

Programul curselor aeriene pe aeroportul Ferihegy din Budapesta nu a fost perturbat. Potrivit purtatorului de cuvint, Domokos Szollar, doua sindicate ale angajatilor au intrerupt programul de lucru intre orele 07.00-09.00 (08.00-10.00, ora Romaniei), 37 de curse aeriene fiind programate sa aterizeze si sa decoleze in acest timp.

Sindicatele au anuntat ca 10.000 de profesori participa la greva, precum si personalul din 15 spitale, clinici si cabinete medicale, pentru doua pina la sase ore. Fermierii ungari au avertizat ca vor bloca accesul pe 40 de sosele nationale.

Parlamentul ungar urma sa dezbata luni un proiect de lege controversat care imparte asigurarile sociale in 22 de centre regionale, care pot fi privatizate in proportie de 49%, pentru reducerea deficitului sistemului de asigurari medicale. Grevistii se tem ca privatizarea pune in pericol serviciile acordate persoanelor mai sarace.

Guvernul de centru-stinga, care a promis mentinerea serviciilor de baza pentru toata populatia, considera ca recurgerea la capitalul privat e singura modalitate de a salva sistemul de sanatate, foarte deficitar, si de a-i asigura investitiile de care are nevoie. Reforma e sustinuta de Partidul Liberal, care a amenintat ca se retrage de la guvernare, din coalitia cu Partidul Socialist, daca masura nu e adoptata. Reforma face parte dintr-un program de austeritate bugetara lansat in 2006 pentru reducerea deficitului public al Ungariei, cel mai mare din Uniunea Europeana.

Principalul partid de opozitie, Fidesz (conservator), a promis ca va restaura caracterul exclusiv public al asigurarii de sanatate daca va cistiga urmatoarele alegeri legislative.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.