Celula romanesca, o spun de la inceput, nu mi se pare investita cu o solidaritate irecuzabila de grup sau de etnie, cu o fratietate la fel de activa si incapatanata ca a multor altor popoare dimprejur. E greu de suportat ideea ca rascoalele romanesti, putine cate au fost, s-au cam balbait. Pasoptistii valahi au sfarsit cu cearta si dihonie tateasca. Cei moldovenesti nici n-au incropit mare lucru, Tudor a mai schimbat calimera si a pierdut din aderenti, fiind ajutat sa piara, iar Horia si Closca au fost cautati, gasiti si livrati autoritatilor straine, adica tradati, de o ceata de nemernici romani. Tradarile s-au tinut dealtfel lant. In epoca moderna am avut anti–unionisti, o tagma de inchinatori la rusi, dizidenti filo – germani, iar la Alba-Iulia unii au militat pentru o Unire conditionata si provizorie. Solidarizarea cu cantec si desolidarizarea cu rafuiala s-au petrecut mereu.
Prin anii optzeci am vizitat in Germania un bun prieten, coleg de facultate. Primindu-ma amical, a fost incriminat si scos din partidul de opozitie intrucat pactizase cu un "ceausist" cum eram automat caracterizat. Mi-a spus ca, liberal fiind, e dusmanit de taranistii oplositi in Anglia, de legionarii din Spania ba chiar si de liberalii din Franta, spionat si suspectat tot timpul. In Statele Unite am gasit o emigratie foarte divizata, deci infecunda, in care fiecare judeca pe celalalt, nu fara acrimonie, dupa cat de instarit devenise, iar cei mai multi atipeau in rutina, preocupati de chiverniseala, desprinsi de orice comandament national: ei veneau numai sa manance sarmale de Craciun la balul din pivnita bisericii, dar si acolo se uitau la ceilalti cu ifos si parapon. De aceea lobby-ul romanesc e mai mult sau mai putin insignifiant, mult dedesubtul celui maghiar sau polon. In cei aproape trei ani cat am functionat ca culturnic in Italia am vazut o comunitate romaneasca destul de joasa, foarte divizata, cu copii care nu mai stiau o boaba din limba tarii de bastina, cu invidii, rautati si barfeli reciproce, ba chiar cu scandaluri in strada. Nu ma mir ca aglomeratia de romani, plecati fara scoala si educatie, creeaza pe acolo situatii incomode. Pot scoate si din literatura unor colegi de-ai mei exemple de intoleranta, neadaptare, topenie agresiva. Unor nume mai mult sau mai putin notorii li s-au lipit de mana, in strainatate, marfuri sau foloase necuvenite, in pofida renumelui tarii.
Am vazut dealtfel si tarani sinistrati care casca gura la cei veniti sa-i ajute, ori stau in crasma cand ar fi trebuit sa actioneze in favoarea binelui comun, ori si mai rau, fura de la alti sinistrati! Se fura si fonduri de la copiii prost hraniti. Se trimit la cersit si prostitutie contingente intregi, "dansatoarele" romance au impanzit Europa, micii toparlani, afaceristi "pe picior", misuna peste tot. La Venetia "alba-neagra" romaneasca era in toi. Tot acolo subalternii mei gasisera numai prilejuri de dezbin. Am fost intampinat cu un tir de reclamatii incrucisate si, probabil, reclamat eu insumi tot timpul.
Nesolidaritatea, mutand criteriile pe pricopseala, ingaduie coruptia, jaful, specula. Cand nu-mi tratez fratii ca pe frati, pot sa-i spoliez in draga voie, fac tot ce vreau, ca sa iau de la ei si sa bag in buzunarul meu. Legatura de sange si de etnie nu mai conteaza, conteaza doar cea care imi aduce profit. Ca atare pot sa-mi vand tara, averile ei, cu oarecare usurinta, intrucat de concetatenii mei nu ma leaga aproape mai nimic, ei sunt buni de speculat si de injurat. Romanul injura ca aproape nimeni, rareori din prietenie, de cele mai multe ori din ciuda si dusmanie. El e agitat, pornit impotriva multora, uneori impotriva tuturor. Cand se–mbata, el doreste la un moment dat raul altora, i-ar ucide, le-ar viola tot ce au mai bun. Taranii, mahalagiii, se dusmanesc pentru o postata infima, pentru un fleac. Ei se uita umbros la cei carora le merge, le pun bete in roate, ii vorbesc de rau. A vorbi de bine in Romania pe cineva e o exceptie, trebuie sa ai, de multe ori, un ce profit ca s-o faci. Valorile sunt intr-o bulversare si bolbotare continua. Ciupind pe altii te consideri automat superior.
Situatia politica reflecta aceasta nefericita celula. Presedintele tarii si premierul sunt la cutite, ca nicaieri. Se spurca, isi intorc spatele. Oamenii politici se spurca si ei. Ii intereseaza prioritatile lor, mai putin bunul comun. Injura, demasca alte regimuri, ar baga multi la inchisoare, dar reteaua pacatelor e inextricabila, mai toti sunt pacatosi si legati de pacatele celorlalti, incat par solidari: solidari in cupiditate si josnicie, infructuosi in asanare. Analistii au o teribila voie buna in a denunta si demasca, e jocul lor preferat. Unde e ceva de spurcat se aduna ciotca. Orgoliile se umfla si se delimiteaza.
Nu bantuie pe teritoriul Romaniei aproape niciun fel de solidaritate. Asa e celula noastra, n-are enzima respectiva. Nici educatia respectiva. De aceea putem fi vanduti, descompusi, alungati din multe parti. Am inceput sa fim aratati cu degetul. Ne-am porcait. Ne-am instrainat resursele. Nu mai avem piciun cheag. Vom fi curand colonizati. Saraca tara!