Mai intai a fost verdictul Curtii Constitutionale: articolele din proiectul de lege erau neconstitutionale. "Minciuna" a devenit evidenta. Reaua-vointa a iesit la suprafata. Si asta a fost mai mult decat suficient pentru ca presedintele sa decreteze Adevarul. Astfel, am devenit dusman al poporului. Nici Pro Democratia, asociatie cu dubioase legaturi cu Guvernul, nu a fost uitata. Conspiratia raului, in care era implicata aceasta organizatie asa-zis civica, si instigarea, evident, rau-intentionata a subsemnatului, au fost dejucate. Daca nu a fost salvata, oricum, natiunea a fost sesizata.
De ce am devenit dusman al poporului, pot sa inteleg. Distinctia dintre prieten si dusman, atat de draga lui Carl Schmitt si urmasilor sai neoconservatori de dincolo de Ocean sau de dincoace de Dambovita, a functionat si aici. Pentru a-si fideliza sustinatorii, presedintele isi construieste dusmanii. Iar, in aceasta logica, cei care nu sunt "prieteni" nu pot fi decat "dusmani". si cum antagonismul politic era dupa Schmitt conflictul suprem, cheia unitatii interne si mobilizarea sustinatorilor tin de antagonizarea extrema. Ca societatea civila nu isi gaseste locul in aceasta conceptie, e de la sine inteles. Caci, societatea civila vegheaza, da sens statului de drept si separatiei puterilor, facand ca drepturile naturale, pe care nimeni, niciodata, nu le poate incalca, sa fie respectate. De aceea se transforma intr-o limita a puterii. Or, conform teoriei prieten-dusman, puterea nu poate fi limitata. Statul, esenta pura a puterii politice, nu cunoaste si nu accepta vreo limita interna sau externa. si cum statul se reduce in ultima instanta la seful sau, acesta stabileste, ca un parinte responsabil, lista prietenilor, dar mai ales a dusmanilor. Statul de drept e, in cel mai bun caz, o exceptie conjuncturala ce urmeaza a fi suspendata cand situatia o va cere. In acest scenariu, Adevarul nu are nici un rol epistemologic; el este doar un element de decor folosit pentru a determina solidarizarea adeptilor in jurul liderului.
Cum am devenit dusman al poporului, e inca si mai interesant. Caci, cu intelegerea mea viciata de "minciuna", cred ca lectia a fost aplicata pentru ceilalti, pentru cei care sunt inca in expectativa. In primul rand, pentru cei care cred ca democratia tine de logica drepturilor si de taria principiilor, si nu de intarirea puterii. In al doilea rand, pentru a le demonstra celor ce nu se afiliasera, neutrilor, ca puterea e sub control. Inca o data, sensul referendumului se dezvaluie: trebuia sa asigure mobilizarea pentru o noua ofensiva. si nu exista exceptii cand e decretata mobilizarea. Poate nu intamplator, cu putina vreme in urma, un intelectual facea apologia implicarii partizane, vestejind neutralitatea. Or, daca asa stau lucrurile, exprimarea libera e suspecta. A fi in afara taberelor e o dovada clara de inamicitie, o groaznica frauda morala.
De fapt, se confrunta doua moduri, prea putin compatibile, de a gandi lumea. Unul conservator, plecand de la premisa ca oamenii sunt rai de la natura, iar altul democrat si liberal pentru care oamenii, indivizi sau grupuri, sunt buni atata vreme cat nu incalca drepturile celorlalti. Cazul legii electorale contestate la Curtea Constitutionala este, in acest context, elocvent. Curtea Constitutionala nu a dat dreptate cuiva, ci doar a constatat. Curtea Constitutionala nu putea valida sau invalida sisteme electorale. In schimb, a validat interpretarea propusa de juristii presedintelui. Care au avut ca obiectiv sa "descopere" orice pare a fi neconstitutional in textul de lege. Asa ca disputa s-a mutat de la proceduri tehnice la o disputa politica. si, odata ce Curtea s-a pronuntat, trebuiau dezvaluiti conspiratorii. Nu acelasi lucru s-a intamplat cand aceeasi Curte Constitutionala declara articole din legile justitiei propuse de Monica Macovei ca neconstitutionale. si nici legiunile de arhangheli prezidentiali, mai mult sau mai putin virtuali, dar curajos de anonimi, nu se aruncau asupra "dusmanului". Caci neconstitutionalitatea nu e un dat, ci rezultat al unei interpretari. O dovada in plus: coautorii legii, cei care o semnasera la sfarsitul lunii iunie - 114 parlamentari, dintre care 48 de pedisti -, nu sesizasera neconstitutionalitatea. Iar articolele incriminate erau acolo. Mai mult, articolul 29 fusese analizat tocmai pentru ca plana amenintarea ca va fi atacat la Curtea Constitutionala. Iar continutul sau a fost asumat de toate partidele semnatare. Cum insa pentru Traian Basescu adevarul este unic, al sau, orice contravine acestuia trebuie denuntat. Iar denuntul sau public stabileste vinovatiile si precizeaza dusmanii poporului. Astfel, am devenit si eu dusman al poporului. z

Cristian Pirvulescu este analist politic si profesor la SNSPA