Trei persoane, cu varste intre 19 si 30 de ani, si-au pierdut viata, ieri dimineata, iar o tanara de 19 ani a fost internata in stare grava la spital, in urma unui accident de circulatie care a avut loc pe o strada din municipiul Arad si in care a fo
Trei persoane, cu varste intre 19 si 30 de ani, si-au pierdut viata, ieri dimineata, iar o tanara de 19 ani a fost internata in stare grava la spital, in urma unui accident de circulatie care a avut loc pe o strada din municipiul Arad si in care a fost implicat si un taximetru.
Potrivit politistilor care au cercetat imprejurarile in care s-a produs accidentul rutier, a rezultat ca soferul unui autoturism Mercedes a incercat sa intoarca masina printr-un loc nepermis, moment in care a lovit un taximetru de la firma "Europa", care transporta doi clienti.
"In urma impactului dintre cele doua autoturisme, taximetrul in care se aflau doi tineri a fost rasturnat si aruncat in afara drumului. soferii celor doua autoturisme, dar si pasagerul aflat pe scaunul din fata al taximetrului au decedat pe loc, iar o tanara a fost transportata la spital cu rani grave", a declarat comisarul sef Mircea Cherechean, din cadrul Serviciului Politiei Rutiere Arad. Politistii rutieri au luat in calcul posibilitatea ca autoturismele sa fi circulat cu viteza foarte mare, in conditiile unui carosabil alunecos. Pentru scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate a fost nevoie de interventia unui echipaj de descarcerare, care a taiat plafonul taximetrului pentru a o scoate pe fata de 19 de ani, prinsa in masina si care avea nevoie de ingrijiri medicale de urgenta. Tanara a fost diagnosticata cu sapte fracturi si o ruptura de splina si a fost operata de urgenta. Medicii au spus ca starea acesteia a fost stabilizata si va ramane internata in spital mai multe zile. Din cauza accidentului, circulatia rutiera pe Calea Victoriei din municipiul Arad a fost intrerupta timp de aproape o ora.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.