Deputatul PSD Eugen Nicolicea, vicepresedintele Camerei Deputatilor, considera ca partidul sau trebuie sa-si pastreze deschise toate posibilitatile de negociere cu celelalte partide. "Dupa perioada Ion Iliescu, noi nu mai avem un lider de tipul locom
Deputatul PSD Eugen Nicolicea, vicepresedintele Camerei Deputatilor, considera ca partidul sau trebuie sa-si pastreze deschise toate posibilitatile de negociere cu celelalte partide. "Dupa perioada Ion Iliescu, noi nu mai avem un lider de tipul locomotiva politica. De aceea, ar fi o mare prostie sa spunem ca nu negociem cu PD sau cu PRM, fiindca asta ar insemna sa ne autolimitam posibilitatile de a realiza o coalitie prin care sa ne situam la Putere", a precizat social-democratul. In opinia acestuia, normalitate pe scena politica inseamna ca partidele sa primeasca voturi doar pentru ceea ce reprezinta ele ca atare si nu in virtutea simpatiei electoratului catre un anumit lider care "trage dupa sine" partidul. Mai mult, Nicoliocea este convins ca social-democratii vor castiga alegerile electorale din 2008. Printre argumentele acestuia se numara faptul ca principalul partid de opozitie nu are adversari politici in toate organizatiile proprii din teritoriu. Astfel, in viitoarele campanii electorale "se va pune accent pe dialogul cu cetatenii, aceasta fiind una dintre strategiile ce vor fi adoptate in scopul orientarii optiunilor acestora spre programul informator de stanga al partidului". "Dupa viitoarele alegeri locale si parlamentare, PSD va ajunge la guvernare. Dispunem de capacitatea sa formam o majoritate absoluta, eventual prin formarea unei coalitii cu alte formatiuni politice", a precizat Nicolicea. El a mai spus ca social-democratii "nu se vor lasa intimidati de democratii-liberali care sunt manipulati de locomotiva numita Traian Basescu". Daca presedintele Traian Basescu nu va promulga legea votului uninominal initiata de Guvern si va retrimite la reexaminare respectivul act normativ, "este semn ca presedintele, alaturi de democratii liberali, nu doreste noua formula de vot propusa", a adaugat Nicolicea.
Vicepresedintele Camerei a adaugat ca "de fapt PD - sustinator al lui Traian Basescu - poate fi considerat fara riscuri, groparul votului uninominal". Nu in ultimul rand, reprezentantul PSD a avertizat ca in cazul in care "amendamentele propuse de social-democrati la Legea bugetului de stat vor fi acceptate de majoritatea parlamentara, in Romania se va intra intr-o normalitate fireasca, recunoscandu-se astfel efectul benefic al programelor de stanga, social-economice, asupra societatii romanesti".
Potrivit acestuia, imbunatatirea proiectului Legii bugetului pe 2008, construit de Cabinetul condus de Calin Popescu Tariceanu, va da posibilitatea comunitatilor locale de a se dezvolta si a-si rezolva prioritatile. Referindu-se la unele informatii aruncate pe piata potrivit carora PSD, in cazul unei remanieri, va intra la guvernare, Eugen Nicolicea a spus ca "a trecut momentul cand negocierile se faceau in piata publica". "Infirmam speculatiile care se fac pe seama colaborarii in aceasta directie cu liberalii. Este vorba de un interes comun, acela de a contribui si noi, din opozitie, la bunastarea cetatenilor", a conchis social-democratul.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.