Cristian Parvulescu cere reprezentantilor partidelor politice sa-si asume consecintele hotararii Curtii Constitutionale, cu privire la aspectul neconstitutional a doua articole din Legea privind introducerea votului uninominal. "S-a sugerat ca Asocia
Cristian Parvulescu cere reprezentantilor partidelor politice sa-si asume consecintele hotararii Curtii Constitutionale, cu privire la aspectul neconstitutional a doua articole din Legea privind introducerea votului uninominal. "S-a sugerat ca Asociatia si eu, personal, suntem responsabili pentru neconstitutionalitatea a doua articole din legea privind alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului. Avem proba ca aceste articole au fost asumate de un numar de 114 parlamentari, legea a fost promovata pe cale parlamentara, iar 48 de parlamentari sunt ai PD", a declarat Parvulescu, la sfarsitul saptamanii trecute.
El a mentionat ca articolul referitor la listele de compensare nationala a fost introdus in lege la propunerea social-democratilor, iar cel cu privire la alegerile anticipate a fost o greseala de redactare si interpretare.
Fostul presedinte al APD considera ca solutia tehnica pentru introducerea votului uninominal pentru alegerile din 2008 ar fi modificarea celor doua articole interpretate ca fiind neconstitutionale, ori pe cale parlamentara, care ar putea duce la blocaj, ori prin emiterea unei ordonante de urgenta a Guvernului.
Totusi, Cristian Parvulescu s-a declarat sceptic cu privire la introducerea votului uninominal incepand cu alegerile din 2008. "Chiar pe parcursul negocierilor am fost sceptic ca acest lucru se va realiza, pentru ca intotdeauna stiam ca se vor inventa obstacole", a mai spus liderul APD.
"Inconsecventa de care au dat dovada anumite partide ne conduce la concluzia ca, de fapt, nu-si doresc nicio reforma electorala. Cred ca ar fi in stare sa ajunga si la alegeri anticipate pentru ca un astfel de proiect sa nu fie aplicat", a conchis Parvulescu. Presedintele Traian Basescu a declarat miercuri ca fostul presedinte al Asociatiei Pro Democratia Cristian Parvulescu este o "mare surpriza" pentru el si o "mare dezamagire".
In replica, Parvulescu il acuza pe presedintele Traian Basescu de incercare de decredibilizare a Asociatiei ProDemocratia.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.