Anul acesta este pentru prima data cand vine "Mosul" european. Mos Craciun, despre el este vorba. Toti copiii vor primi cadouri, fie ca au fost cuminti si ascultatori, fie ca au fost mai poznasi si plini de tupeu mioritic. Nici adultii nu vor fi uita
Anul acesta este pentru prima data cand vine "Mosul" european. Mos Craciun, despre el este vorba. Toti copiii vor primi cadouri, fie ca au fost cuminti si ascultatori, fie ca au fost mai poznasi si plini de tupeu mioritic. Nici adultii nu vor fi uitati de Mos Craciun. In definitiv, si noi putem fi considerati niste copii, numai ca mai mari. Mos Craciun este Mos Craciun, chiar daca este european. Ii spun eu "european" pentru ca este primul Craciun pe care il sarbatorim dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, pe 1 ianuarie 2007. Asa ca puneti
cozonacul la crescut, piftia si sarmalele la fiert, un vin bun pe masa si asezati-va in jurul bradului alaturi de cei dragi si asteptati-l pe Mosu' sa vina cu sacul plin de cadouri. Totusi, nu va asteptati sa primiti mai mult decat meritati, pentru ca Mosu' stie tot, chiar daca i-ati scris, chiar daca nu. si tare imi este teama ca din cauza guvernantilor va trebui sa platim toti oalele sparte, in cazul in care Comisia Europeana va demara procedura de infrigement pentru taxa de prima inmatriculare si vom ajunge in fata Curtii Europene de Justitie. La modul sfidator, pur romanesc, cum incearca sa o lalaie Guvernul si sa modifice taxa in ultima clipa, totul este posibil. si cine plateste? Contribuabilul. Sa vedem insa cum stau lucrurile si care este legatura cu Mosu' european. Inainte sa plece in periplul anual, Mos Craciun isi stabileste foarte atent traseul ca sa nu aiba surprize si sa ajunga la toata lumea. Anul acesta, cand a introdus Romania in calculator, i-a aparut insa pe ecran obligativitatea de a-si inmatricula renii si sania. "Ok", si-a spus Mos Craciun. Daca trebuie, trebuie. Zis si facut. A facut omu' fisele de inmatriculare, a verificat daca renii si sania au reviziile la zi si a platit taxele de numere si talon. Ultima vizita a facut-o la "taxe si impozite". si surpriza! I s-a comunicat ca trebuie sa plateasca taxa de prima inmatriculare. Da, dar renii au varste si norme de poluare diferite, iar sania, o vechime de a sarit calculatorul din retea. Mosu' s-a uitat in buzunar, si-a numarat banii si a ajuns la urmatoarea concluzie: premierului Calin Popescu Tariceanu si ministrului Finantelor, Varujan Vosganian, nu o sa le mai dea decat o invitatie in... UE, la Bruxelles, ca sa explice ce si cum stau lucrurile cu taxa asta. Iar la restul romanilor va veni in mod obisnuit, numai ca va avea atelajul inmatriculat in Bulgaria, ca e mai ieftin. Craciun fericit! Merry Christmas! Joyeux Noel! S.R.N.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.