PUNCTUL PE EI
Clujul face copertile clasamentului in care echipele Ligii I vor ierna peste an. CFR ocupa primul loc al ierarhiei dupa ce a inregistrat doar un esec in 19 etape. In acelasi numar de etape, Universitatea a reusit, in schimb, o sing
PUNCTUL PE EI
Clujul face copertile clasamentului in care echipele Ligii I vor ierna peste an. CFR ocupa primul loc al ierarhiei dupa ce a inregistrat doar un esec in 19 etape. In acelasi numar de etape, Universitatea a reusit, in schimb, o singura victorie. O alta cifra care joaca soarta celor doua echipe este 32. CFR a inscris 32 de goluri in timp ce Universitatea a incasat 32. Drumul de la CFR, ocupanta primei pozitii a clasamentului, pana la Universitatea, detinatoare a lanternei, inghite toate framantarile unui campionat. Un campionat parca mai nebun ca niciodata, un campionat starnit si de convulsiile de final ale precedentei editii.


CFR Cluj a fost echipa pe care jocurile au scos-o in afara jocului. In campionatul trecut a pierdut pe ultima suta sansa preliminariilor pentru Liga Campionilor. In pauza competitionala, cu un antrenor nou si un lot puternic remaniat, CFR si-a pregatit traseul actual. A decapitat clasamentul la jumatatea competitiei si, prin joc, face promisiuni temeinice pentru mentinerea pozitiei pana la finalul campionatului. Figura frumoasa au facut si alte echipe din provincie, exemplul cel mai convingator fiind Unirea Urziceni. Echipa lui Dan Petrescu a fost devansata de Rapid, dar pastreaza pana la reluarea competitiei cea de-a treia treapta a podiumului. Am insa convingerea ca vacanta de iarna va fi una de lucru greu pentru repetentii de la Steaua si Dinamo. Orgoliul ranit reprezinta uneori un combustibil cu cifra octanica mai puternica decat cea a mandriei de a-ti apara pozitia castigata. De aceea cred ca, la final, CFR Cluj va fi insotita pe podium de doua echipe cu buletin de Bucuresti. Dar nici Cupa UEFA nu reprezinta o miza de lepadat pentru urmaritoare.


Actuala editie de campionat nu se face remarcata doar prin ofensiva provinciei la varful clasamentului. O alta caracteristica o diferentiaza de precedentele. In trecut, podiumul era acontat fara drept de apel din startul competitiei. Marea foiala si doza de imprevizibil erau rezervate bataliei pentru evitarea retrogradarii. De aceasta data echipele din periferie par sa defileze cu capul pe taietor. Chiar daca diferenta de puncte nu este insurmontabila, nu cred ca titularele actuale ale ultimelor patru locuri vor fi capabile de mari surprize. Ma refer la surprize placute.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.