Reprezentantii Guvernului, ai patronatelor si ai sindicatelor s-au intalnit ieri, dar se vor intalni si luni, pentru a discuta problemele legate de salariul minim si de bugetul pe 2008. Liderii confederatiilor sindicale sunt de parere ca luni se va p
Reprezentantii Guvernului, ai patronatelor si ai sindicatelor s-au intalnit ieri, dar se vor intalni si luni, pentru a discuta problemele legate de salariul minim si de bugetul pe 2008. Liderii confederatiilor sindicale sunt de parere ca luni se va putea gasi o solutie pentru ca in Romania sa nu mai existe doua salarii minime. "Problemele legate de bugetul de stat, mai ales de bugetul asigurarilor sociale, reducere de fiscalitate, vor face, de asemenea, obiectul unor analize de impact, pe care noi suntem pregatiti sa le prezentam Ministerului Muncii si Ministerului de Finante, astfel incat in cel mult doua saptamani, cand va intra in dezbaterea Plenului bugetul de stat, observatiile si propunerile noastre sa fie trecute prin vot si sa capete consistenta prin aprobare", a declarat, ieri, presedintele BNS, Dumitru Costin. Presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu, a spus ca vor conditiona incetarea actiunilor de protest de o crestere a salariului minim la 540, din luna iulie a anului viitor, iar acest lucru trebuie prevazut intr-un acord semnat, luni, de cele trei parti. La randul sau, presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat ca pana nu apare "o hotarare de Guvern, deci un act foarte clar", sindicalistii vor continua programul de actiuni.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.