Banii de tinuta, pe care salariatii din administratiile publice locale ii incasau anual, nu vor mai fi acordati. Totodata, premierile, care imbunatateau nivelul scazut de salarizare din sectorul bugetar, vor disparea.

Salariile de baza,
Banii de tinuta, pe care salariatii din administratiile publice locale ii incasau anual, nu vor mai fi acordati. Totodata, premierile, care imbunatateau nivelul scazut de salarizare din sectorul bugetar, vor disparea.

Salariile de baza, sporurile, indemnizatiile, premiile si alte drepturi de personal nu vor mai putea fi negociate prin contractele colective de munca ale bugetarilor. Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de sanse (MMFES) a publicat un proiect de modificare a Legii 130/1996, privind contractul colectiv de munca, care determina, practic, disparitia stimulentelor financiare pe care le incasau functionarii publici. Astfel, potrivit expunerii de motive a proiectului de modificare, articolul 12 va fi completat astfel incat, pe langa salarii, vor fi introduse si alte drepturi care nu vor mai putea fi negociate. „Din aplicarea practica a prevederilor legale mentionate a rezultat caracterul de generalitate al dispozitiilor, acest fapt generand dificultati de interpretare“, se mai arata in expunerea de motive. Autorii proiectului de act normativ considera ca se impunea clarificarea reglementarii prin pre cizarea de catre legiuitor a drepturilor care nu pot face obiectul negocierii colective concretizate in contracte colective de munca, tinand seama ca aceste drepturi sunt stabilite prin dispozitii legale. Presedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a explicat ca modificarea este contrara principiului negocierii, pentru ca drepturile marginale se pot negocia prin legile speciale de salarizare. In acest sens, guvernul stabileste o limita minima si una maxima a drepturilor, altele decat salariul, intre care partenerii sociali sunt liberi sa negocieze. Hossu a precizat, de asemenea, ca modificarea propusa de MMFES nu a fost discutata si cu sindicatele. De exemplu, Legea 128/1997, privind statutul personalului didactic, prevede ca drepturile salariale suplimentare ale profesorilor se negociaza prin contractele de munca.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.