La consultarile de la Cotroceni, desfasurate in cursul zilei de ieri, presedintele PD Emil Boc si-a exprimat dorinta ca si celelalte formatiuni politice sa sustina proiectul democrat pentru uninominalul majoritar. "Invitam toate partidele, in special
La consultarile de la Cotroceni, desfasurate in cursul zilei de ieri, presedintele PD Emil Boc si-a exprimat dorinta ca si celelalte formatiuni politice sa sustina proiectul democrat pentru uninominalul majoritar. "Invitam toate partidele, in special PSD, care are un proiect asemanator cu al nostru, sa sustina proiectul de introducere a votului uninominal majoritar", a declarat Boc. El a mentionat ca diferentele intre varianta democratilor si cea a social-democratilor nu sunt majore. "Proiectul nostru prevede mai putini parlamentari. Proiectul PSD prevede ca parlamentarii sunt alesi cu majoritatea celor prezenti la vot, iar proiectul nostru se refera la majoritatea celor inscrisi pe listele electorale", a spus Boc, precizand ca din punctul de vedere al democratilor aceste diferente pot fi surmontate. Totodata, presedintele democrat a precizat ca PD isi va sustine legea in Parlament chiar si in conditiile in care Traian Basescu va promulga in cele din urma uninominalul asumat de Guvern. La consultari au mai participat, in afara de PD, si Partidul Liberal Democrat, Uniunea Democrata a Maghiarilor Romani si reprezentanti ai minoritatilor nationale. Liderul PLD, Theodor Stolojan, a anuntat ca reprezentantii partidului vor prezenta luni in Parlament un proiect de modificare a legii referendumului care sa reglementeze conditiile de validare in functie de prezenta. Stolojan a criticat faptul ca in probleme de interes national cum ar fi cea legata de modificarea sistemului electoral si introducerea uninominalului majoritar, referendumul nu poate fi validat decat daca se prezinta la vot 50% plus 1 din cei inscrisi pe listele de vot.
Liderul deputatilor minoritatilor nationale, Varujan Pambuccian, a spus la inceputul discutiilor cu seful statului ca nu poate decat sa constate absenteismul masiv de la referendumul de duminica. "In legatura cu rezultatul referendumului nu putem decat sa constatam absenteismul masiv si faptul ca cei care s-au prezentat au votat masiv pentru uninominalul majoritar in doua tururi", a spus Pambuccian, liderul minoritatilor. Kelemen Hunor si-a exprimat pozitia partidului pe care il reprezinta explicand ca UDMR nu este de acord cu uninominalul majoritar deoarece asta ar fi "o solutie sinucigasa pentru minoritati". Acesta a mai adaugat insa ca proiectul asumat de Guvern este unul echitabil, pe care Uniunea Maghiara il sustine. "Nu putem sustine o solutie sinucigasa, nu pentru UDMR, ci pentru minoritatea maghiara. O comunitate de 1.600.000 de oameni nu poate sa nu fie reprezentata corespunzator", a spus Kelemen Hunor.PD invita partidele sa sustina proiectul pentru uninominalul majoritar


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.