istoria plagiatului la romaniUN ORIGINAL:ALECU DONICI

Sa deschidem culegerea de fa-bule a basarabeanului Alecu Donici la Muntele, unde ne intampina urmatoarele versuri:... eu ades scriu, sterg si iar gandesc / Ca cand o epica piima nascocesc / Iar dupa truda multa / in fapta ma trezesc c-o fabulita scurta. Cine isi permite asemenea confesiuni, sa recunoastem ca nu dintre cele mai convenabile, musai trebuie sa fi cunoscut pe propria piele truda scrisului, cu izbanzile si, deopotriva, esecurile ei, avand tot dreptul, la o adica, sa-si revendice, de nu o valoare anume, cel putin meritul originalitatii. La fel cum cine redacteaza Bricile, unde compunerea fabulelor e descrisa ca "sfanta datorie", cu greu s-ar putea crede ca vorbeste despre lucruri stiute numai din auzite. Tot asa precum cine scrie fabula Florile, a carei morala da castig de cauza roadelor "talentului firesc" in dauna "prelucrarilor": Talentului firesc de critica nu-i pasa / Ea nu intuneca a lui gandiri frumoasa / Si numai florile acele prelucrate / Se tem de ploaie foarte nu poate fi banuit ca s-a hranit nepoftit din proviziile altora. Insa si Muntele, si Bricile, si Florile sunt traduceri; pasind cu smerit devotament pe urmele originalului sau ceva mai libere, dar traduceri. La capatul unei fabule intitulate tot Florile si cu o naratiune identica aceleia din textul lui Donici, rusul Kralov avusese neprevederea de a trage o morala leita cu a romanului: Adevaratele talente nu se supara de critica / Ea nu poate sa vatame frumusetea lor / Numai florile artificiale / Se tem de ploaie. Cat a trait, dar si multi ani dupa aceea, Donici a trecut drept fabulist original, care se mai intampla, cand si cand, sa imprumute subiecte de la altii si sa le imbrace in haine croite si cusute cu propria mana. Niciunde n-a lasat insa vreo dezmintire, nici n-a dat de inteles ca eforturile creatoare s-ar limita, in ce-l priveste, la traducerea versificata sau, mai rar, la adaptare ori prelucrare. Reproducand cateva fabule in Dacia literara, revista ce promitea incurajarea scrierilor originale in dauna traducerilor, Kogalniceanu le dadea, indirect, certificat de originalitate. G. Creteanu saluta, intr-un articol asupra mersului literaturii romanesti in 1861 (Miscarea lite-rara din anul 1861 in Tarile romane, in Revista Romana, an I, 1862, p. 839-854), muza "tot juna" a "respectabilului nostru fabulist", aratandu-si admiratia pentru "ingenioasa fabula" Frunzele si radacina, dovedita ulterior a fi imprumutata, cu muza cu tot, de la acelasi Kralov. Doi ani mai tarziu, Alecsandri publica fabula Moara de vant, inchinata "vestitului fabular". Pana si un spirit destul de cumpanit in judecati, de felul lui Radu Ionescu, autor, tot la 1863, al celei dintai analize a fa-bulelor basarabeanului (Alexandru Donici. Studii asupra vietii si poeziilor sale, in Revista Romana, mai, 1863, p. 130-157), vedea in autorul lor pe "unul din poetii cei mai buni" ai momentului, socotind ca imprumutarea unor subiecte "de la renumitul fabulist rus Kralov" e caracteristica exclusiv inceputurilor sale literare. Nici dupa moartea autorului, petrecuta la 1865, opinia generala n-a suferit prefaceri imediate. In discursul de receptie rostit in 1870 la primirea in Academie, Gheorghe Sion, memorialistul ce pusese la grea incercare aproape toate genurile si speciile literare, inclusiv fabula, nu se sfia sa-l numeasca pe Donici "poetul si fabulistul emerit al romanilor", aruncand totusi un mic semn de intrebare asupra originalitatii sale, ceea ce avea sa trezeasca ferma impotrivire a multilateralului V. A. Urechia din alocutiunea de raspuns: "Asertiunea iubitului nostru nou consociu, ca doi straini, Puskin si Kralov, au inspirat pre Donici, poate arunca banueli de neoriginalitate asupra operilor fabulistului roman. Daca Alecu Donici a tradus Caruta postei de la Puskin, daca impreuna cu C. Negruzzi a stiut traduce pe romaneste Satirele lui Antioh Cantemir..., sa urmeze oare ca si in fabulele sale Donici e neoriginal? Aliure, Domnilor Academici, am probat aceste teze, conchizand pururea la originalitatea necontestabila a literaturii noastre." Aliure insemna, in cazul de fata, o brosura tiparita cu patru ani inainte, care trata despre fabula in genere si despre Dimitrie Tichindeal.
Chiar sa fi fost mai categoric in chestiunea proprietatii lui Donici asupra fabulelor, discursul paharnicului Sion - ca orice discurs academic - n-ar fi putut schimba opinia comuna. Dar un text violent ca A. Donici plagiator, tiparit sub pseudonimul Verax in Contemporanul din 1886, avea toate sansele sa o zdruncine. Si a facut-o. Verax isi informa cititorii ca poetul atat de citit si, la urma urmelor, iubit, nelipsit din antologii si manuale scolare, supranumit "cuib de-ntelepciune" in Epigonii lui Eminescu, era, in realitate, numai un foarte bun traducator, tinandu-se "mai de aproape de model" ca altii, fiindca "stia mai bine ruseste", iar cateodata "a adaus de la sine foarte frumoase idei". Radicale cat sa-si faca loc in lume, ideile sufera, indata ce sunt luate in seama, o lenta si sigura imblanzire, ajungand sa reprezinte, pana la urma, media pozitiilor initial de neimpacat. E foarte adevarat ca Donici l-a tradus pe Kralov, avea sa argumenteze N. Iorga, "dar cu o libertate, o noutate, o vioiciune cu totul deosebite", "dand in foarte multe privinte o opera noua, alteori imita, prelucra, transpuse dupa obiceiurile si rosturile noastre. Adaugi elemente de morala care sunt numai ale lui; scrise chiar bucati neatarnate. I se paru deci ca poate tipari fabulele ca ale sale proprii, fara vreo dedicatie si lamurire." (Istoria literaturii romanesti in veacul al XIX-lea, II, 1983, p. 54). Si, nemultumit de rezultatul echilibrarii balantei, Iorga plusa, asa cum numai el stia sa o faca: "Donici e insa adeseori superior lui Kralov, printr-o concizie sigura, cum nu se mai afla exemple in alte literaturi, printr-o admirabila usurinta intr-un mediu poetic care nu e al lui Kralov, ci al scriitorului nostru, printr-o mladiere ce n-a mai fost atinsa in scrisul nostru, mladiere care face ca intreaga fabula sa para ca este o singura propozitie, inceputa cu cel dintai rand al povestirii si mantuita cu ultima linie din morala, cumpatata in forma, dar foarte patrunzatoare in fond. Imprumuturile pe care le-a facut de la scriitorul rus nu ajung pentru a tagadui, cum s-a facut cu atata neintelegere, marea valoare a fabulelor lui Donici."
Acest "mediu poetic", "care nu e al lui Kralov, ci al scriitorului nostru" avea sa fie cercetat, cu rezultate spectaculoase, la inceputul veacului trecut, de un elev al slavistului Ilie Barbulescu, Alexandru Epure (Influenta fabulistului rus Kralov asupra fabulistilor nostri A. Donici si C. Stamati, Facultatea de litere si filosofie a Universitatii din Iasi, Seminariul de slavistica, nr. 1, Iasi, 1913). Acesta verifica tocmai pasajele socotite de Iorga a-i apartine lui Donici si in care, socotea invatatul, "insasi viata noastra de atunci se oglindeste". Urmatorul, bunaoara, din fabula intitulata, intocmai ca la Kralov, Magariul: (De decoratii el pesemne auzise, / Ca prea se fudulise.) / Dar rangul nou au fost lui spre osanda mare. / (Urmeaza si la noi aceasta intamplare.) corespunzator versurilor de mai jos din originalul rusesc, in traducerea literala a aceluiasi Alexandru Epure: (Auzise fireste de decoratii)/ Si cugeta: el acum a ajuns boier mare / Dar noul rang a fost daunator magarului / (Aceasta poate servi de lectie nu numai magarilor). Intr-o situatie asemanatoare se gasesc si versurile din Vulturul si paingul, in care Donici ar descrie, dupa Iorga, "tara lui insusi", "frumusetile ce cuprinde": Prin nouri, vulturul spre muntele Ceahlau, / Intinsa zborul sau. / Pe cea mai nalta stanca a lui, el se asaza /Si lumea dedesubt privind, se desfateaza. (.....) Si ape: Bistrita, Moldova si Siret / Pe sasuri vesele se vad curgand incet. Numai ca, intr-o fabula cu titlu identic, Kralov scrisese ceva mai inainte: Deasupra nourilor vulturul/ Se ridica pe varful muntilor caucazieni, /Se aseza acolo pe un cedru de o suta de ani/ Si se desfata de intinderea vazuta sub dansul./ Parea ca de acolo vede marginea pamantului;/ In departare curgeau paraie serpuind pe stepe. Proba ca, uneori, localizarea e, ca si avutiile, amagitoare...
(continuare in numarul urmator)

---

Despre autor: