DAVID OHANESIAN INEDIT�Am curajul sa le spun!"

"Toata lumea spune ca stam rau cu cultura. Nu-i adevarat!
Daca o spunem mereu, o s-ajungem sa si credem!"
D. Ohanesian

Cu putina vreme inainte de a-si da sfarsitul, marele bariton David Ohanesian a solicitat o filmare destinata posteritatii: "Dom'le, sa se stie adevarul. Daca nu va place acum ceea ce spun, sa se dea peste 50 de ani. Eu am curajul sa le spun acum." Am ales cateva fragmente revelatoare din cuprinsul celor 5 DVD-uri care, in pofida unui subiectivism poate prea apasat, prezinta real interes prin ineditul informatiei, cat si prin putin obisnuita sinceritate cu care se ia in discutie starea spectacolului de opera inainte si dupa 1989. Textul se da pentru prima oara publicitatii.

"Muncesc de la 12 ani"
Taica-meu a fost negustor de cafea. Aveam 4-5 ani cand a dat faliment. Era un armean cinstit si bun la suflet. Au venit niste rude, i-au cerut bani cu imprumut: cica, ei se duc in Brazilia si o sa-i trimita cafea de acolo. As! "Cina" si "Pescarusul" sunt facute din banii astia, imprumutati de la tata si niciodata inapoiati... Tata pregatea cafeaua pentru prajit intr-o covata in care amesteca 7 feluri de cafea... Am inceput sa muncesc de la 12 ani - eram elev (la Liceul Comercial, n.n.) practicant la ziarul "Vremea" al lui Grigore Gafencu. Mi-aduc aminte ca, atunci cand intra el in redactie, toata lumea se ridica in picioare si se inclina in unghi drept... Am fost, apoi, ajutor-contabil la Institutul Pasteur. Dupa care, la 18 ani, am fost ales dintre 70 de candidati pentru functia de contabil la Compania Vagon Lits. Am debutat si m-am format ca artist si cetatean la Cluj. Acolo am fost la cinema pentru prima oara - aveam 18 ani. N-o sa credeti, dar experienta de contabil mi-a folosit: muzica, pe langa toate, inseamna si cifre. Daca nu stii sa imparti masura cum trebuie si mai dai peste un dirijor care da din maini fara sa intelegi nimic, asa cum facea Brediceanu (cel mai prost dirijor pe care l-am intalnit in viata mea!) nu te descurci.

Printre confrati
Cateva nenorociri am avut in viata mea. Odata, m-a invitat Ion Dacian sa-l vad in "Traviata". El ma intreba "cum ti-a placut?" Ce sa-mi placa, n-am stiut unde sa ma ascund... Apoi, cand a trebuit sa ascult o lucrare a ministrului culturii - asta, care este compozitor. Pe atunci, nu era ministru. Asa-i de ministru si de compozitor, ca, de-i aude numele, cainele meu incepe sa latre... A venit odata, la un concurs, o fata pe care o chema Enescu si care, la 17-18 ani, avea o voce foarte frumoasa. O criminala (! -n.n.) de profesoara i-a dat sa cante, la varsta aceea, "Traviata". S-a dus fata la un concurs in Spania, Monserrat Caballe a cazut pe spate, a pupat-o; "esti un geniu!"... S-a-ntors incarcata de decoratii si, intr-o buna zi, s-a prezentat la un concurs pentru a intra la Opera. Trecuse cam un an de zile. Intram noi, comisia, era de fata si ministra, tovarasa Suzanica Gadea, care ne roaga s-o ascultam pe fatuca - o iubea foarte mult. Canta fata - un dezastru total! - si au inceput sa curga notele: 9...7...8... si cand se ajunge la mine, ii dau 4. Ala de langa mine prinde curaj si-i da tot 4. S-a sculat un adjunct, Hegedus - baiat destept, a ramas in minister si dupa daramarea comunismului, fara el nu se putea - si ma face de doua parale. Eu, cand vreau sa-l fac praf pe unul, ma uit la el si nu-l vad... Patru a ramas. Seara, suna telefonul; "Tu stii de cine te-ai legat?" Asa aflu ca fata a fost terminata definitiv de profesoara ei - Eugenia Moldoveanu. Dac-ai luat-o de la inceput pe o strada laturalnica, nu se mai poate face nimic... Spiess a cantat formidabil 10 ani. Atat. Dupa aceea... De la zece mii de dolari onorariu pe seara, a ajuns sa cerseasca roluri platite cu 100 de dolari reprezentatia. Cea mai mare cantareata a noastra a fost Marina Krilovici. Fenomenala! Pur si simplu uitai ca esti in scena! Stiti care-i marea nenorocire in afara aceleia ca nu mai sunt voci? Dar nu mai sunt deloc! Cele cateva persoane care au ruinat scoala romaneasca de canto, venita la noi din Italia. Profesorul meu, al lui Herlea si Enigarescu, a invatat in Italia. La noi, profesoare femei dau lectii de canto la barbati. Si din punct de vedere mecanic, situatia este rasturnata. Noi avem un pasaj sus pe care, daca-l rezolvi, e-n regula. Cand m-am dus la maestrul Costescu (nu mi-a luat nici un ban pentru lectii!) aveam maximum re. Cand dadeam peste re, imi ieseau ochii din cap. Dar am ajuns la Opera. La un moment dat, eram 11 prim-solisti baritoni la Opera din Bucuresti - de aceea se si spunea nu Teatrul de opera si balet, ci... Teatrul de opera si baritoni! Am cantat cele mai multe spectacole dintre toti baritonii Operei Romane. Imi pare rau ca n-am cantat si cu Mario del Monaco - eram programati la Viena, dar s-a imbolnavit. In rest, am cantat cu toti marii solisti, in afara de Corelli, pe care-l iubesc si spun ca, nu dupa Carusso, e cel mai mare tenor pe care
l-a avut omenirea.

Cu Oedip, la Paris
Intr-o zi, Brediceanu ma cheama la el si ma intreaba: "Ma, tu ai fluierat in bi-serica?" I-am raspuns: cum sa fluier, eu sunt credincios - desi pe vremea aceea n-aveai nici voie sa spui ca esti credincios. Armenii sunt credinciosi, desi si printre ei sunt mari lichele, sa va feriti. Directorul imi arata o lista: "Iata, 300 de artisti sunt trimisi la Paris. Toti sunt bifati, tu esti sters. Vezi?" Vedeam, dar nu intelegeam nimic. (n.n.: urmeaza relatarea interventiilor si lungii discutii de la - probabil - Partid, unde a parut suspecta intentia lui Ohanesian de a-si vinde casa tocmai in preajma plecarii in Franta). Cum sa fug? Sunt armean, pot cere sa plec legal, atunci au plecat multi. In cele din urma, ea (activista, n.n.) imi zice: hai, du-te acasa, apuca-te de repetitii, ca se pleaca la Paris. Da' pe Oleg Danovschi l-au intors de pe peronul garii cand sa plece la Moscova: apare un ofiter, il saluta, ii cere pasaportul si-i spune: "Dvs. puteti pleca acasa." Oleg, o mare si adevarata valoare, n-a fost lasat la Moscova! (...) La Paris am avut niste emotii... uite, si acum mi se face parul maciuca si pielea de gaina. Ma duc la Ranzescu si-i spun: maestre, e de groaza! Mi-e frica! Cand am vazut sala aia splendida si cand mi s-a spus ca-n sala vor fi multi prieteni ai lui Enescu... Apropo: eu va spun cu mare precizie ca Enescu nu este iubit in Romania. Pascal Bentoiu este unul dintre cei care lupta impotriva "Oedip"-ului intr-un hal fara de hal. De ce, dom'le, cati ca Enescu avem? Au ajuns sa-l injure si pe Eminescu!!... Incepem spectacolul. Dupa actul al III-lea, care-i cel mai nabadaios, vine la mine o cucoana si-mi zice: fotografia sa fie din actul III! Cineva imi spune: "Stii cine-i asta? Impresara lui Enescu!" Succesul a fost nemaipomenit. Aplauda si libretistul, caruia, de emotie, i
s-a facut rau... Toti se lauda ca stiu sa cante in limba originara. Atunci am zis: hai sa cantam "Oedip", la Paris, in romana, fiindca altfel silabele nu se prea potrivesc. Chiar daca stii franceza la perfectie, tot e greu de cantat. Ca si-n ungureste. Apropo: noroc am avut ca tata, venind de "acolo", s-a oprit la Bucuresti, ca daca se oprea la Budapesta, eram terminat. (Referire la accentul propriu maghiarei, n.n.) Dar aflati ca am cantat odata, "Traviata", in limba maghiara.

O concluzie?
Toata lumea spune ca stam rau cu cultura. Nu-i adevarat. Dar daca tot o spunem mereu, o s-ajungem si sa credem!

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe