Cum ne imaginam recesiunea

In ultimele luni, pietele imobiliare, de petrol si de actiuni au plonjat pretutindeni intr-o criza turbulenta. Increderea consumatorilor, expansiunea capitalului si statistica ocupationala sunt totusi departe de a fi primit o lovitura dura. Oare de ce?
In ultima instanta, increderea consumatorilor si a economiei sunt in cea mai mare parte lipsite de un fundament rational. Psihologia pietelor este dominata de imaginile constiintei publice, viziuni pe care le purtam cu noi de pe o zi pe alta si care formeaza suportul fanteziilor si al povestilor pe care ni le impartasim reciproc.
Infatisarile unor dezastre din trecut devin parte a folclorului, fiind deseori ascunse in profunzimile mintilor noastre, dar urcand uneori la suprafata pentru a ne bantui. La fel ca miturile traditionale, asemenea reprezentari vii, parte din imaginarul colectiv, intrupeaza anxietati ancestrale, bine intiparite in psihicul nostru. Imaginile care au insotit episoade mai vechi de criza a pietelor ne lipsesc astazi in mare parte.
Criza petrolului din anii '70, declansata in noiembrie 1973, a avut ca efect prabusirea burselor si o brusca recesiune mondiala. Simbolurile respectivei crize au ramas intiparite in mintea celor care le-au trait: cozi interminabile la benzinarii, oameni mergand la serviciu pe bicicleta, duminici in care nu se vindea benzina si alte asemenea masuri de rationalizare.
Astazi, pretul petrolului este aproape dublu ca la apogeul crizei din 1973-1975, dar nu am retrait situatia de atunci: de aceea increderea noastra este - inca - nezdruncinata.
Inainte de prabusirea bursei americane din 19 octombrie 1987 - cea mai mare dintr-o singura zi -, memoria dominanta era cea a Crahului din 1929. "Wall Street Journal" a publicat in dimineata crizei din 1987 un articol despre acel episod dramatic. stiu ca rememorarea acelor imagini a influentat severitatea prabusirii din 1987 prin incurajarea vanzarii de actiuni, pentru ca in saptamana ce a urmat acelei zile am desfasurat un sondaj printre investitorii individuali si institutionali.
Imaginile din 1929 - cu actionari care sareau de pe cladiri, cu someri care dormeau pe banci in parcuri, cu cozi imense la cantina saracilor si copiii unor familii saracite peste noapte vanzand mere la colt de strada - ne sunt straine astazi. Crahul din 1929 nu pare relevant pentru cei mai multi, astazi, probabil pentru ca am supravietuit caderilor din 1987 si 2000 cu efecte minore, in timp ce 1929 nu pare doar indepartat, ci de-a dreptul dintr-o alta lume.
Reprezentarile crizei din 1987, dominate de computere in cladiri moderne de otel si sticla, par insa mult mai dominante in mintea oamenilor. Bursa a suferit anul acesta una dintre cele mai mari caderi dintr-o singura zi - indicele S&P500 a pierdut 2,56% - exact la data la care se implineau 20 de ani de la evenimentele din 1987. In nici o alta zi de 19 noiembrie, din 1987 si pana azi, nu s-a mai inregistrat un minus atat de accentuat.
Imaginea unei banci falimentare, asaltata de o multime nervoasa, ne-a bantuit pentru scurt timp dupa esecul bancii Northern Rock din Marea Britanie. Dar interventia directa a bancii centrale britanice a impiedicat un efect de lunga durata asupra psihologiei colective.
Ceea ce domina totusi imaginarul nostru colectiv sunt reprezentarile unei crize de pe piata imobiliara. Ne imaginam strazi pline de panouri care anunta ca imobilele sunt de vanzare. Sau, si mai rau, gandul ne duce la banci care executa silit ipotecile devenite imposibil de achitat, la familii evacuate din casele lor, la mobila si obiectele din gospodarie aruncate in strada.
Daca preturile locuintelor vor continua sa scada in SUA - si poate in alta parte -, este posibil ca aceste imagini sa devina extrem de reale. S-ar putea sa vedem cum prietenii de joaca ai copiilor nostri trebuie sa se mute fiindca parintii lor au fost evacuati silit. Sau sa asistam la distrugerea unei case de catre un proprietar care nu mai poate achita ipoteca. Asemenea imagini devin parte integranta a realitatii noastre si ar putea sa distruga increderea consumatorilor si sa reduca disponibilitatea lor de a cheltui si a sustine astfel economia.
Ar putea fi oare mutatiile survenite in psihologia colectiva atat de puternice incat sa ne arunce intr-o recesiune mondiala? Suntem departe de a putea spune clar ca ele au aceasta magnitudine, dar nu putem exclude totusi aceasta posibilitate. Efectul psihologic ar trebui doar sa conduca la o reducere a cresterii consumului sau investitiilor de aproximativ un punct procentual din PIB-ul global. Reactia pietelor va face singura restul.

Copyright: Project Syndicate, 2007.
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: