Reprezentantii Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala au declarat razboi Colegiului National al Asistentilor Sociali din Romania (CNAS), organism in care oamenii sunt obligati sa se inscrie pentru a putea profesa. Ei sunt indignati ca aceasta structura este condusa de cateva persoane care, potrivit profesorilor, nu detin competentele necesare. Cadrele universitare sustin ca presedintele colegiului, Florian Salajeanu, a terminat o facultate autorizata, si nu acreditata, din Baia Mare si a fost eliminat de la doctorat pentru ca lipsea frecvent de la cursuri. Alt membru al conducerii CNAS a renuntat la cursurile de masterat, motivand ca nu putea renunta la somnul de dupa-amiaza. In replica, reprezentantii CNAS spun ca miza conflictului este, de fapt, o problema de control. „Colegiul a fost infiintat in baza unei legi organice. Problema principala aici es te una de control, iar cadrele universitare vor sa detina puterea. Majoritatea au pregatire de psihologi, filozofi si alte profesii. Noi suntem absolventi de asistenta sociala si practicanti. Suntem indreptatiti sa reprezentam interesele asistentilor sociali din moment ce avem pregatirea necesara. Principalul nostru dezavantaj este ca suntem tineri“, ne-a declarat presedintele CNAS, Florian Salajeanu. Pe de alta parte, cadrele universitare condamna autorii metodologiei ca au dat copy-paste dupa articolele Colegiului Medicilor si cel al Psihologilor, fara a adapta continutul. Ca un detaliu hilar, aceste denumiri apar de cateva ori, din neatentia autorilor, si in cateva documente oficiale ale CNAS.
Obligati sa se inscrie in CNAS pentru a putea profesa
Reprezentantii asistentilor sociali protesteaza fata de legislatia care ii obliga sa se inscrie in CNAS si sa cotizeze anual pentru a-si putea exercita profesia. Potrivit cadrelor universitare, organismul care reglementeaza practic profesia este o inventie aberanta, iar masurile prevazute de acesta incalca mai multe legi si drepturi, printre care cel de libera asociere.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Dosarul Mineriadei: Petre Roman a ajuns la Parchetul General. Ion Iliescu va...
Sursa: wall-street.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Motivul pentru care Roxana Vancea l-a retras pe Milan din învățământul...
Sursa: kudika.ro