Succesul retelei Caraman, o minciuna cat Casa Poporului

O afacere reala de spionaj e total diferita de ceea ce vedem in filme ori citim in cartile de aventuri. De regula, un spion sau o retea culege informatii atat cat ii permite partea adversa. E un joc ciudat, pe muchie de cutit uneori, in care hazardul joaca un rol insemnat. Evident, sunt multe exceptii, insa, daca ne ghidam dupa documentele din arhive, o anume duplicitate a adversarului care, la randul sau, are cu totul alte interese, e reala. Adevarat, povestile nascute in urma unor afaceri de spionaj sunt uneori fabuloase, insa, de regula, adevarul e cu totul altul. Cel mai bun exemplu, „Reteaua Caraman“, o poveste in care au fost implicate mai multe servicii secrete. Fiecare dintre acestea a avut ceva de castigat, iar cine a dirijat cu adevarat acest joc in care protagonistii au fost mai multi spioni romani e greu de spus chiar si azi. Cert e ca nu tanarul ofiter de Securitate Mihai Caraman a stat la pupitru.

Despre „Reteaua Caraman“, un grup de 13 spioni ai Bucurestiului care au actionat in Franta, impreuna cu mai multi angajati ai NATO, s-a scris de multe ori la superlativ. Si asta pen tru ca reteaua a reusit, pana spre sfarsitul anilor '60, sa fure mai multe secrete ale Aliantei. Primii care au dezbatut pe larg subiectul au fost publicistii francezi, inca de la inceputul anilor '70, dar a curs multa cerneala pe marginea acestui caz si in alte tari occidentale. Apoi, dupa 1989, si in Romania s-a publicat mult in legatura cu reteaua din Franta condusa de Mihai Caraman. Dupa cum spuneam, de regula, s-a vorbit la superlativ despre securistul care a speriat NATO, situat de multi in randurile marilor spioni.

Surpriza mare e ca insasi Securitatea n-a crezut in mitul Caraman, inca din 1978, dupa ancheta pricinuita de fuga generalului Pacepa. In arhive, povestea Retelei Caraman nu incepe cu vreun episod spectaculos de spionaj, ci cu unul amoros.

Primul scandal e unul conjugal
Primul scandal legat de reteaua Caraman a fost conjugal. Acuzatia: tanarul spion Mihai Caraman s-a combinat cu sotia unui coleg din legatia romana. Era vorba despre nevasta subordonatului sau, Ion Iacob. Spionul, despre care se spunea ca era uns cu toate alifiile, nu a putut musamaliza povestea, asa ca Centrul de la Bucuresti i-a chemat la ordin pe Caraman, pe sotia infidela - originara din URSS, si pe sotul incornorat. Pentru ca toata tarasenia ajunsese pana la Alexandru Draghici, ministrul de interne de atunci, ancheta a fost coordonata chiar de catre Nicolae Doicaru, mai marele peste spionajul romanesc. Initial, Caraman nu ar fi recunoscut idila, asa ca seful Directiei de Informatii Externe a fost nevoit sa-i arate declaratia femeii si sa-i strige in fata: “Caraman, pana si curva asta e mai cinstita decat tine“, cel putin asta consemneaza documentele din arhive. Ulterior, cei trei au fost trimisi inapoi, la post, insa, pentru ca relatia dintre Caraman si sotia subalternului nu a incetat, s-a dispus retragerea sotilor Iacob de la Paris.

Francezii se uita in alta parte
Am insistat asupra acestui episod pentru a se vedea ca Mihai Caraman nu era nici pe departe vreun tip cu o abilitate iesita din comun - cum a fost prezentat mai ales de catre francezi -, daca se afisa cu sotiile subordonatilor si starnea mari nemultumiri chiar in randurile agentilor din subordine. Mai ales ca povestea s-a repetat si cu nevasta altui subaltern. Culmea, il chema tot Ion Iacob (Iacobescu), iar la un moment dat omul a defectat, oferind occidentalilor informatii pretioase despre reteaua Caraman.

Insa, nu credem ca lui Caraman i s-a tras de la nevestele subordonatilor. El a fost scos din jocul in care intrase atunci cand rolul sau nu mai avea rost. E aproape sigur ca francezii cunosteau toata activitatea lui Caraman, dar l-au lasat sa spioneze pentru ca asta convenea politicii generalului De Gaulle din acea perioada. Se stie ca liderul francez a fost un adversar inversunat al NATO si, totodata, unul dintre cei care s-au uitat cu mare interes spre Uniunea Sovietica, in care intrezarea un posibil aliat. Atunci, generalul dorea o Europa condusa de o alianta franco-germana acceptata si de Moscova, iar niscai lovituri sub centura date Aliantei erau binevenite, mai ales daca pareau ca vin de la un „dusman“. E greu de crezut ca scurgerea de documente secrete spre blocul sovietic, via Caraman, nu s-a produs cu incuviintarea tacita a contraspionajului francez, care ani buni s-a facut ca nu vede activitatea retelei romanesti.

Spionul a gafat impardonabil

---

Despre autor: