Rezolutia comuna a socialistilor, liberalilor, ecologistilor si a gruparii GUE/NGL, cu privire la libera circulatie a persoanelor in spatiul Uniunii Europene, a primit girul Parlamentului European. Documentul nu are insa puterea de a modifica legea i

Rezolutia comuna a socialistilor, liberalilor, ecologistilor si a gruparii GUE/NGL, cu privire la libera circulatie a persoanelor in spatiul Uniunii Europene, a primit girul Parlamentului European. Documentul nu are insa puterea de a modifica legea italiana privind expulzarile.

Cu 306 voturi pentru si 186 impotriva, Parlamentul European a votat un document privind libera circulatie a persoanelor pe teritoriul Uniunii Europene, prin care isi exprima pozitia fata de decretul-lege adoptat de Italia.

FÅRÅ PPE. Desi initial trebuia sa reprezinte pozitia intregului Legislativ, textul asupra caruia s-a convenit a fost propus doar de socialisti, liberali, ecologisti si membrii gruparii GUE/NGL (stanga unita europeana si stanga ecologista nordica), fara a avea si girul popularilor europeni (PPE), cel mai mare partid din Parlamentul European.  

Desi nu are puterea de a influenta decretul-lege al Guvernului Prodi si nici expulzarea de pe teritoriul Italiei a cetatenilor comunitari, rezolutia reafirma valoarea libertatii de circulatie a persoanelor ca principiu fundamental al UE, parte constitutiva a cetateniei europene si element fundamental al pietei interne.

In text sunt reluate conditiile in care un stat membru poate expulza cetateni ai UE, subliniindu-se ca masura este permisa doar din ratiuni de ordine publica, securitate publica si/sau sanatate publica. "Orice astfel de masura trebuie sa fie proportionala si fondata exclusiv pe comportamentul personal al individului si in nici un caz pe motivele de preventie generala, iar decizia de expulzare este individuala si trebuie sa existe proceduri judiciare si administrative de atac a acestei decizii", se mai arata in textul rezolutiei. Europarlamentarii au reluat si teza potrivit careia expulzarile colective nu sunt permise si au subliniat pericolul caderii in capcana rasismului si a xenofobiei.

"Am votat aceasta rezolutie, desi atinge doar partial scopul pentru care eu cred ca trebuia elaborata", este de parere vicepresedintele PPE, Marian Jean Marinescu. El considera ca in text trebuiau sustinuti mai clar cetatenii europeni rezidenti in alte state decat cel de origine si, implicit, romanii aflati legal in Italia si care respecta legile italiene.

ROMII. Dincolo de a-si exprima opinia despre situatia dintre Italia si Romania in contextul libertatii persoanei de a circula in spatiul comunitar, parlamentarii europeni au si ambitia de a atrage din nou atentia asupra problemelor cu care se confrunta etnia roma in Uniunea Europeana. "Consideram ca protectia drepturilor minoritatii rome, precum si integrarea acesteia reprezinta o provocare serioasa pentru Uniune. Cerem CE sa ia masuri si sa urmareasca o strategie de ansamblu pentru asimilarea romilor in societate. Nu in ultimul rand, se poate face apel la fondurile structurale si la fondurile pentru integrare pentru a sustine autoritatile nationale care se confrunta cu probleme in acest sens", arata parlamentarii europeni.

Implicatii Rezolutia adoptata de Legislativul Uniunii Europene nu are puterea de a influenta pozitia Italiei si legislatia privind expulzarile, recent intrata in vigoare. Odata votat si publicat ca atare, documentul urmeaza un traseu prestabilit. Presedintele Parlamentului European il aduce la cunostinta Comisiei Europene, Consiliului de Ministri si statelor membre, la nivel de Guvern si Parlament. Rezolutia are un caracter strict de recomandare catre Comisia Europeana. Este nevoie de o directiva din partea Executivului UE pentru ca o lege precum cea adoptata de Italia sa fie afectata.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.