UE a oficializat ieri limba moldoveneasca, in urma votului dat, marti, de Parlamentul European pentru Acordul Uniunea Europeana- Republica Moldova. Intr-un paragraf al acestui document se spune ca toate actele semnate intre cele doua parti se vor fac
UE a oficializat ieri limba moldoveneasca, in urma votului dat, marti, de Parlamentul European pentru Acordul Uniunea Europeana- Republica Moldova. Intr-un paragraf al acestui document se spune ca toate actele semnate intre cele doua parti se vor face "in limba moldoveneasca si limbile tarilor membre ale UE".
Acest acord a primit sprijinul europarlamentarilor romani din PD, PNL, UDMR, singurii care s-au opus fiind cei ai PSD. Oficializarea limbii moldovenesti, chiar cu ajutorul unor europarlamentari romani s-a facut in ciuda demersurilor comisarului pe probleme de multilingvism, Leonard Orban, pentru a demonstra caracterul stalinist al inventarii unei limbi inexistente din punct de vedere istoric si cultural. "Este indiscutabil faptul ca s-a oficializat limba moldoveneasca la nivelul UE. De acum orice declaratie la nivelul relatiilor dintre Republica Moldova si UE se va redacta in asa-zisa limba moldoveneasca", ne-a declarat europarlamentarul PSD, Adrian Severin. Grupul europarlamentarilor Partidului Social Democrat i-a trimis o scrisoare comisarului pe probleme de justitie, Franco Frattini, cel care a negociat acordul de readmisie a vizelor dintre UE si Republica Moldova, prin care ii solicita sa elaboreze si sa trimita textul acordului in cele doua limbi, romana si moldoveneasca, ne-a spus Severin. "Toate acordurile sunt incheiate in limbile tarilor membre si ale celor cu care se incheie acordul. Sunt tare curios cum vor fi elaborate aceste documente in cele doua limbi, care o sa fie traducatorii ce vor scrie in limba moldoveneasca", s-a aratat ironic Adrian Severin. Acesta a mai afirmat ca UE, "din necunoastere, din ignoranta", a introdus un concept stalinist, "inventat special pentru a divide natiunea romana". Europarlamentarul PSD a criticat dur Guvernul Romaniei care putea bloca introducerea acestui concept la nivelul Consiliului de Ministri ai UE. "Ministrul de Externe nu a ridicat aceasta problema. Se putea folosi de dreptul de veto si acest acord nu ar fi trecut in aceasta varianta", a mai spus Severin.
La randul sau, europarlamentarul Dan Mihalache a declarat ca votul dat de reprezentantii PSD reprezinta "un vot politic, un vot simbolic, care tine cont si de ultimele declaratii belicoase ale presedintelui Republicii Moldova". "Nu am fost impotriva continutului Acordului. Suntem pentru facilitarea acordarii de vize pentru cetatenii moldoveni. Dar nu putem accepta oficializarea limbii moldovenesti", a mai spus Mihalache.
In schimb, seful delegatiei europarlamentarilor PD, Marian Jean Marinescu, ne-a declarat ca partidul sau a votat pentru Acordul UE - R. Moldova, "fapt care este in favoarea cetatenilor moldoveni". "Noi nu puteam bloca facilitarea acordarii de vize romanilor care traiesc peste Prut", a subliniat Marinescu. Acesta l-a acuzat pe Adrian Cioroianu ca nu a pus in discutie textul acordului in cadrul Consiliului de Ministri ai UE. "Acolo se putea face ceva, se putea bloca acordul in aceasta varianta. Noi, in Parlament, nu mai puteam sa facem nimic", a precizat el.
Incercare tardiva
Europarlamentarul PD Marian Jean Marinescu ne-a declarat ca in numele grupului parlamentar al PPE, democratii au inaintat o expunere de motive care pune in discutie sintagma "limba moldoveneasca". "Romania subliniaza ca participarea partii romane la aceste acorduri nu implica in nici un fel recunoasterea sau acceptarea asa-zisei limbi moldovenesti", se arata in documentul oficial prezentat in Parlamentul European.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.