>> Un brad are nevoie de doua decenii pentru a ajunge la varsta la care poate fi vandut ca pom de Craciun

In Bistrita-Nasaud ocoalele silvice de stat si private vor scoate la vanzare mii de exemplare de brad si molid de toate dimensiunile
>> Un brad are nevoie de doua decenii pentru a ajunge la varsta la care poate fi vandut ca pom de Craciun

In Bistrita-Nasaud ocoalele silvice de stat si private vor scoate la vanzare mii de exemplare de brad si molid de toate dimensiunile pentru a acoperi cererea din perioada Craciunului.
In maxim o luna, bistritenii vor putea alege "suportul" verde pentru globuri si beteala. Mai putin cunoscut este, insa, drumul parcurs de un singur brad de la samanta pana in casele noastre.
"15-20 de ani, atata trece pana cand o samanta sa se transforme intr-un pom de Craciun. Eu nu o sa apuc sa impodobesc bradutii plantati in acest an. E munca multa, migaloasa si foarte multa grija. Intai, toamna, se recolteaza samanta, de la pomi care au in jur de 70 de ani. Aceasta se trimite la dez-aripat intr-un centru special. De aici samanta, care are 2-3 mm se planteaza direct in pamant in pepiniera. Primavara urmatoare apar primele ace. Principalii 'dusmani>> sunt soarele, seceta, bolile specifice si rozatoarele campului. Incercam sa nu punem ingrasaminte pentru ca daca solul este imbogatit artificial, la transplantarea in padure, bradul sufera un stres. Dureaza cam cinci ani pana cand bradutii ating cinci cm diametru si pot fi mutati in plantatii. In acesti cinci ani sunt udati si tratati pentru a nu se usca. De aici ajung in plantatii", explica inginerul Valentin Trisca, seful Biroului de Protectie, Paza si Regenerare a Padurilor din cadrul Directiei Silvice Bistrita. Se uita cu drag la arborii din pepiniera din cartierul bistritean Sarata si spune ca "tratamentul" la care brazii sunt supusi anual, in decembrie, seamana cu un macel.
Directia Silvica Bistrita va scoate la vanzare in acest an circa 1400 de brazi proveniti din taieri de ingrijire. Toti vor fi marcati cu sigilii crotaliere si se vor vinde la preturi intre 15 lei si 40 de lei, in functie de inaltimea bradului. Aceasta oferta va fi completata cu brazii proveniti din confiscari, recolta care in ultimii ani a fost considerabila, pentru ca in preajma sarbatorilor nu lipsesc speculantii de pomi de Craciun. Daca oferta Directiei Silvice a palit considerabil in ultimii ani, cele 15 ocoale silvice private din Bistrita-Nasaud vor pune si ele in vanzare circa 3000 de brazi de Craciun.

RISIPA
Aproape an de an mii de brazi sunt taiati inutil in speranta comerciantilor de a scoate cat mai multi bani. Multi, insa, raman nevanduti si ajung sa fie aruncati, nefiind buni nici de lemn de foc. Specialistii bistriteni in silvicultura sfatuiesc cumparatorii ca atunci cand achizitioneaza un pom de Craciun sa aleaga unul cu tot cu radacina, care, plantat in ghiveci, sa poata fi folosit si in anii urmatori.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.